1 Mai bate la ușă, iar gările de pe litoral sunt în șantier. Trenurile nu mai ajung la Mangalia

Tic-tac, tic-tac, 1 Mai bate la ușă… Iar proiectul de modernizare a gărilor de pe litoral, esențial pentru turismul românesc, se lovește de întârzieri majore. În timp ce șantierele sunt încă deschise la Neptun și Costinești, la Mangalia lucrările nici măcar nu au început. În prezent, trenurile opresc doar în Constanța, iar turiștii sunt transportați cu autobuzele spre sudul litoralului.

Modernizarea infrastructurii feroviare de pe litoral avansează mult mai lent decât era estimat inițial. Deși unele lucrări trebuiau finalizate încă din 2025, realitatea din teren arată întârzieri semnificative.

În acest moment, niciun tren nu mai ajunge la Mangalia. Toate garniturile opresc în Gara Constanța, iar pasagerii sunt preluați de autobuze puse la dispoziție de CFR pentru a ajunge în stațiunile din sudul litoralului.

Gara Constanța, fără lucrări majore, dar cu proiect în pregătire

Deși este principala poartă feroviară către litoral, Gara Constanța nu beneficiază, momentan, de lucrări majore în cadrul acestui proiect.

Totuși, a fost emis certificatul de urbanism pentru modernizarea peroanelor și a copertinelor. Proiectul prevede demolarea actualelor copertine și construirea uneia noi, care să acopere toate liniile, precum și înălțarea peroanelor la standarde moderne. „Vor exista facilități pentru persoanele cu dizabilități, scări rulante și alte dotări moderne, menite să îmbunătățească experiența călătorilor „, a declarat Cătălin Schipor, purtător de cuvânt CFR Infrastructură Constanța.

Neptun: gară aproape gata, dar șantierul rămâne deschis

La Neptun, clădirea gării este aproape finalizată, însă lucrările nu vor fi gata până la 1 Mai, când sunt așteptați primii turiști.

În cel mai optimist scenariu, finalizarea completă ar putea avea loc la sfârșitul lunii iunie, dacă nu apar alte probleme. Întârzierile au fost cauzate de întreruperile din sezonul estival și de condițiile meteo nefavorabile din timpul iernii.

Un localnic din Neptun spune că ritmul lucrărilor este extrem de lent: „O să termine la Sfântul Așteaptă. Merge foarte greu treaba acolo „.

Costinești Tabără, la jumătatea lucrărilor înainte de sezon

Situația este și mai dificilă la Costinești Tabără, unde lucrările sunt realizate în proporție de doar 50–55%. Clădirea gării este departe de finalizare, iar șantierul a fost afectat de probleme tehnice, organizare deficitară și condiții meteo nefavorabile.

Întârzierea este cu atât mai problematică cu cât stațiunea găzduiește evenimente majore, unde sunt așteptați peste 200.000 de turiști.

Primarul comunei Costinești, Dumitru Jeanu, avertizează că situația poate deveni critică: „Fără această gară, traficul va fi infernal, mai ales în timpul evenimentelor. Toți vrem să se termine mai repede „.

Mangalia, cel mai mare blocaj: fără licitație și fără finanțare

La Mangalia, proiectul este cel mai întârziat. Deși gara este inclusă în programul de modernizare, lucrările nu au început, iar procedurile nu au ajuns nici măcar la o licitație finalizată.

În lipsa infrastructurii feroviare funcționale, turiștii sunt nevoiți să facă transbordări, ceea ce creează disconfort major, mai ales pentru persoanele în vârstă sau pentru cei cu bagaje.

„Este greu. Merg cu autobuzul până la Constanța și abia apoi iau trenul „, a spus un turist.

Termene depășite și incertitudine pentru sezonul estival

Potrivit CFR, stațiile Mangalia, Neptun și Costinești fac parte dintr-un proiect național de reabilitare a 47 de gări.

Constructorii estimează finalizarea lucrărilor la începutul lunii iunie, însă autoritățile speră ca până la 1 Mai să fie găsită o soluție provizorie pentru reluarea circulației feroviare către sudul litoralului.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-special-social-1-mai-bate-la-usa-iar-garile-de-pe-litoral-sunt-in-santier-trenurile-nu-mai-ajung-la-mangalia-552800

Ultimă oră

Același autor