10 mai ar putea deveni zi liberă legală în România – Observator Constanța

În prezent, data de 10 mai este deja recunoscută oficial drept Ziua Independenței Naționale a României, însă nu este zi liberă, angajații desfășurându-și activitatea în mod normal.

Propunerea legislativă, inițiată de parlamentari ai Partidului Național Liberal (PNL) și depusă în aprilie 2026, vizează modificarea Codului Muncii pentru a transforma această zi într-una nelucrătoare. Inițiatorii susțin că măsura ar consolida importanța istorică și simbolică a datei de 10 mai.

Semnificația acestei zile a generat de-a lungul timpului dezbateri. Pe 9 mai 1877, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu a citit în Camera Deputaților actul de Independență, iar pe 10 mai, Carol I a promulgat documentul oficial. În perioada monarhiei, 10 mai era sărbătorită ca zi națională.

De altfel, această dată este asociată cu trei momente majore din istoria modernă a României: venirea lui Carol I în țară, proclamarea Independenței și transformarea țării în regat.

După 1947, odată cu schimbarea regimului politic, 10 mai a fost eliminată din calendarul oficial, iar rolul de zi națională a fost atribuit altor repere istorice.În prezent, proiectul se află în procedură parlamentară, iar pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Parlament, promulgat și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/04/20/10-mai-ar-putea-deveni-zi-libera-legala-in-romania/

Ultimă oră

Același autor