Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.Pe data de13 martie 1925 , la sediul vechi al Liceului „Mircea cel Bătrân”, de pe strada Traian, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor (matchurilor) din cadrul competițieiCupa Eliminatorie de fotbal Asociație “N. Razis” . S-au înscris mai multe echipe ale unor asociații sportive locale, fiecare având obligația de a plăti o taxă de participare de 30 de lei. Din presa vremii aflăm că această cupă fusese pusă în joc de câțiva ani de către clubul Venus din Constanța și că, în 1924, trofeul fusese câștigat de echipa.Fotbalul devenise deja o tradiție la Constanța. Se pare că primele matchuri avuseseră loc pe un tăpșan din port încă din a doua jumătate a sec. XIX, când în oraș exista o comunitate britanică formată din angajații companieiDanube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR) . În anul 1857, acest consorțiu a primit de la Imperiul Otoman (când Dobrogea se afla încă sub stăpânire turcească) o dublă concesiune: explotarea portului Kustendjie și construcția căii ferate Kustendjie – Tchernavoda (inaugurrată în 1860). Inginerii, intendenții și muncitorii DBSR încingeau în timpul liber meciuri de, așa cum se obișnuiseră în tinerețea petrecută în Insulă.Fotbalul în Constanța românească (din 1878) a început însă, cu adevărat, în primele două decenii ale veacului al XX-lea. Din seria de articole semnate dejurnalistul Marian Bocai, Istoria sportului constănțean (2012-2013), aflăm detalii extrem de interesante. Astfel, primele echipe ale orașului au apărut după 1910, în 1913 fiind înființat primul club,, ai cărui membri erau în general reprezentanți ai administrației locale. În 1914 a luat naștere clubul comunității elene, iar un an mai târziu, clubul, devenit după câțiva ani.În anii ’20 au continuat să apară asociații sportive, cluburi și echipe precum cea aLiceului Mircea, Ovidius, AF Săgeata (formată din elevi ai Școlii Superioare de Comerț),(prima echipă portuară de fotbal) șiulterior devenităși apoiechipa comunității armene (sursă informații – Marian Bocai –Istoria sportului constănțean). În 1923 au apărut și echipe filiale ale unor cluburi din București,șiAS Prietenii Naturii , pentru ca peste câțiva ani să ia naștere șiAS Marina Militară (1927) și(1928), o echipă cu sediul în Piața Griviței și formată din etnici turci și tătari.Deși vorbim încă despre fotbal amator, competițiile erau acerbe în acești ani ’20, fiecare întrecere, precum Cupa N.Razis, având parte de o participare numeroasă.Dintre toate aceste echipe, în perioada de referință, se distingea totuși echipa Victoria, care își adjudeca cele mai multe dintre trofeele puse în joc cu diverse ocazii.Despre valoarea acestei echipe aflăm dintr-un eveniment petrecut în 1927, tot în martie, luna în care începea sezonul. În a doua jumătate a lunii martie 1927, în portul Constanța se afla în vizită o escadră de nave militare franceze, prilej pentru numeroase activități comune, dineuri, banchete, baluri și alte solemnități. Și prilej de jocuri sportive. Astfel, pe24 martie 1927 a avut locmeciul internațional de fotbal dintre campioana Constanței, Victoria, șiechipa flotilei din Hexagon . Din ziarul Dacia (nr. din 25 martie) aflăm că Victoria s-a impus cu unscor categoric, 6-1 (4-1 la pauză), într-un meci arbitrat de M. Costea și disputat“pe terenul din port ” (se pare că acesta a existat undeva în zona actualei Porți 3). Echipa locală a fost formată din următorii jucători: Sibiceanu, Roșculeț, Aligardi, Ciutacu, Bârzan, Vartolomeu, Șoșoiu, Petru Gh., Cristea V., Petru V. și Pamfilescu. Din cronica meciului, publicată deaflăm și care au fost marcatorii: Petru V. – 3 goluri, Cristea V. – 2 goluri și Pamfilescu – 1 gol.În ziua meciului internațional, la Constanța au sositprincipele Nicolae șiprincipesa Ileana . Cei doi au vizitat construcțiile Palatului Regal din Mamaia și un teren pe care Primăria Constanța i-l donase lui Nicolae pentru ca acesta să își construiască propria locuință de vacanță. Evident, seara, cei doi principi s-au întâlnit și cu oaspeții din Franța, ofițerii flotilei venite în port. Mai întâi, cei doi prinți ai României au participat în salonul vaporuluiSMR România la undineu intim , alături de amiralul Bouis, ministrul de externe Mitilineanu, ambasadorul francez Clinchant, amiralii Scodrea și Gavrilescu și alți câțiva înalți ofițeri români și francezi. La dineu au participat și civili locali,prefectul Andrei Popovici șiprimarul Ion Bentoiu . Dineul s-a încheiat la ora 23:00, după care s-a mers la Cercul Militar, unde a avut loc unorganizat de Divizia a 9-a.O zi mai târziu, pe 25 martie, prinții Nicolae și Ileana au mers pe crucișătorul francezunde a avut loc unceai dansant . Pe 26 martie 1927, după un dejun de adio la bordul vasului-amiral, escadra franceză a părăsit Constanța. Atmosfera a fost una caldă, singurii francezi supărați fiind, probabil, cei pasionați de fotbal, care zile bune n-au putut uita înfrângerea suferită în fața echipei Victoria Constanța!Reclama zilei – Modern – Salon de coafură pentru doamne și domni, situat în piața Ovidiu 17 Constanța (fosta cafenea Chinezul), telefon 722. Localul, mărit și renovat, după ultima expresie a confortului și esteticei. Onorata cleintelă este invitată a se convinge de modul ireproșabil în care va fi servită, având la dispoziție un select personal specializat în arta tăerii părului și bărbei. Salon special pentru doamne (Separat). Se execută coafuri moderne pentru nunți, baluri, serate, etc, tincturi pentru păr și orice altceva pentru păr. Raion special de parfumerie. (1926) Citește și: