12.4 C
Constanța
9 mai, 2024

7 din cele 10 persoane internate la ATI au decedat vineri într-un incendiu de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa

11:38, 1 octombrie 2021

Un incendiu puternic a avut loc vineri dimineață la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. 7 pacienți din cei 10 internați la ATI au murit în urma incendiului.

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat, vineri, că din informaţiile pe care le deţine patru persoane au decedat în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.

Potrivit acestuia, este vorba despre pacienţi COVID.

Prefectul a precizat că opt pacienţi ai spitalului au fost duşi la Spitalul Militar, circa 40 se află la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, care are pregătită şi Secţia ATI, iar ale 40 de locuri cu oxigen sunt disponibile la Spitalul de Pneumologie şi alte două la Secţia ATI a Spitalului Mangalia.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, vineri, într-o intervenție la Digi 24, a susținut că măsurile medicale impuse de instituția pe care o conduce au fost respectate la spitalul din Constanța.

„Nu pot să confirm un număr, dar confirm că sunt morți. ISU o să confirme după intervenție. Am dispus DSP Constanța să găsească soluții pentru preluarea pacienților.

Pot să vă spun că m-am uitat asupra acestui spital că pe planul de conformare pe partea medicală MS a dispus două măsuri: ambele sunt realizate în august 2021. Din punct de vedere medical măsurile au efectuate. E vorba de compartimentul de ATI care nu avea ceva aparate.

Aici informația exactă e deținută de ISU și ei vor comunica oficial pe partea de incendii. Eu pot să vă spun ce mi-am propus: la fiecare județ să fie managerii pregătiți pentru prevenirea incendiilor.

Nu am informații să fie de la managerul de spital că sunt probleme”, a spus Attila la Digi24.

Amintim că numărul celor decedaţi în incendiul de la Spitalul de boli infecţioase Constanţa a ajuns la 9. Primele ipoteze arată că incendiul ar fi izbucnit de la o priză din secţia ATI a spitalului.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/mai-multe-persoane-au-decedat-vineri-intr-un-incendiu-de-la-spitalul-de-boli-infectioase-de-la-constanta/

Ultimă oră

Același autor