4 C
Constanța
26 februarie, 2026

Ministrul Cseke Attila inaugurează azi o creșă nouă la Murfatlar

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, se află astăzi, 26 februarie, de la ora 9.00, în Murfatlar, unde participă la inaugurarea unei noi creșe pentru copii antepreșcolari. La eveniment este prezentă și Manuela Pătrășcoiu, director general al Compania Națională de Investiții (CNI), instituție implicată în derularea proiectului. De asemenea, este alături Claudia Portase, noul Inspector General de la ISJ Constanța, dar și primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru.

Investiția face parte din programul național de construire a creșelor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La nivel național, autoritățile și-au asumat crearea a 4.500 de locuri pentru antepreșcolari, iar până în prezent au fost realizate 3.220 de locuri, adică aproximativ 72% din ținta stabilită. Ministrul a subliniat că 2026 este un an important pentru proiectele finanțate prin PNRR, iar ritmul investițiilor va continua pentru atingerea integrală a obiectivului.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-ministrul-cseke-attila-inaugureaza-azi-o-cresa-noua-la-murfatlar-548968

Ultimă oră

Același autor