12.3 C
Constanța
5 martie, 2026

Volum record de ţigarete de contrabandă capturate de autorităţi în 2025

Autorităţile române au confiscat în 2025 circa 212 milioane de ţigarete de contrabandă, cu o valoare estimată pe piaţa neagră de peste 197 de milioane de lei, potrivit datelor agregate pe platforma StopContrabanda.ro .

În 2024 au fost capturate circa 55,5 milioane de ţigarete în valoare de 53,7 milioane lei, ceea ce indică o creştere semnificativă a capturilor şi a activităţilor de combatere a contrabandei.

Potrivit studiul Novel, media comerţului ilicit cu produse din tutun în 2025 se situează la 10,6%, fiind cea mai mare creştere anuală din 2014 până în prezent. Piaţa neagră a ţigaretelor a atins în noiembrie 2025 nivelul de 12,6% din totalul consumului, un nivel record pentru ultimii şase ani.

Distribuţia celor mai mari capturi în 2025 pe regiuni şi judeţe

Potrivit www.stopcontrabanda.ro şi surselor autorizate, cele mai mari volume de ţigarete confiscate în 2025 provin din zonele de frontieră, vulnerabile din cauza diferenţelor semnificative de preţ faţă de statele non-UE:

Sud: 73,47 milioane ţigarete (87,33 milioane lei)

Nord-Est: 45,36 milioane ţigarete (25,5 milioane lei)

Vest: 33,24 milioane ţigarete (20,9 milioane lei)

Cele mai mari volume ale capturilor de ţigarete de contrabandă au fost înregistrate în 2025 în judeţele Suceava (39,5 milioane ţigarete în valoare de 22,9 milioane de lei), Constanţa (40,9 milioane ţigarete în valoare de 47 milioane de lei) şi Timiş (26 milioane ţigarete în valoare de peste 13 milioane de lei).

„Contrabanda rămâne un fenomen complex, afectat de modificări legislative imprevizibile şi de activitatea extrem de dinamică a reţelelor infracţionale. Un cadru fiscal predictibil şi echilibrat, cooperarea instituţională solidă şi eforturile constante de informare publică sunt esenţiale pentru menţinerea fenomenului pieţei ilicite sub control şi asigurarea unui mediu economic competitiv şi legitim. BAT România continuă să susţină eforturile autorităţilor prin expertiză, instrumente de monitorizare precum platforma Stop Contrabanda şi campanii ample de conştientizare şi informare privind impactul sever al pieţei negre”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru afaceri externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.

Grupare majoră infracţională destructurată în 2025

Anul trecut au fost derulate unele dintre cele mai mari operaţiuni împotriva contrabandei din ultimii ani.

În Suceava, în luna aprilie au fost confiscate peste 32,17 milioane de ţigarete, în urma destructurării unei grupări infracţionale şi a 26 de percheziţii în mai multe judeţe şi în Bucureşti.

De asemenea, în judeţul Timiş, la jumătatea anului, a fost înregistrată o captură record de 25 milioane de ţigarete, realizată prin cooperare internaţională.

În zona Sibiu – Şelimbăr, în luna august a fost descoperită o fabrică ilegală de ţigarete, aici autorităţile au confiscat peste 61 tone de tutun şi peste 23,3 milioane ţigarete prejudiciul estimat depăşind 180 milioane lei.

În plus, anul trecut autorităţile au identificat metode inedite de disimulare a produselor ilegale, inclusiv ţigarete ascunse în truse de scule sau în diverse bunuri de consum.

Metodele de acţiune a reţelelor de trafic devin tot mai sofisticate

Un element de noutate în 2025 a fost descoperirea, în luna noiembrie, în judeţul Prahova, a unei fabrici neautorizate de dispozitive electronice de vapat, unde au fost găsite peste 169.000 de produse, cu o valoare estimată de aproximativ 16,7 milioane lei.

Un astfel de caz subliniază riscurile unei abordări excesiv de restrictive în materie de reglementare, referitor la măsuri precum suprataxarea, impredictibilitatea legislativă şi ignorarea realităţilor economice şi a dreptului consumatorilor adulţi de a avea acces la alternative cu risc redus pot conduce, în mod neintenţionat, la stimularea interesului pentru produsele ilicite şi la dezvoltarea unor pieţe paralele.

În alte state europene, astfel de politici au alimentat creşterea traficului şi a producţiei ilegale de produse alternative cu nicotină, pe fondul faptului că interesul consumatorilor nu dispare, ci se mută în zona nefiscalizată şi necontrolată.

În paralel, metodele de disimulare devin mai sofisticate: au fost identificate transporturi ascunse în compartimente tehnice greu accesibile ale navelor comerciale, inclusiv într-o magazie tehnică din prova unei nave verificate în Portul Constanţa, precum şi revenirea unor practici precum modificarea structurală a autovehiculelor (plafoane, pereţi laterali sau dublări de caroserie), care necesită demontări complexe pentru identificarea produselor ilegale.

Contrabanda cu produse din tutun şi nicotină rămâne o ameninţare majoră pentru economia naţională, veniturile bugetare şi siguranţa consumatorilor.

Combaterea fenomenului presupune consolidarea cooperării între autorităţi, industrie şi parteneri internaţionali, investiţii continue în echipamente de control şi supraveghere, politici fiscale echilibrate care să reducă stimulentele pentru piaţa neagră, dar şi informarea consumatorilor privind riscurile produselor ilegale.

Platforma www.StopContrabanda.ro centralizează în timp real capturile de produse din tutun la nivel naţional, contribuind la informarea publicului şi la sprijinirea eforturilor instituţiilor implicate în combaterea traficului ilicit. StopContrabanda.ro este o iniţiativă BAT dezvoltată în susţinerea eforturilor autorităţilor, prin centralizarea capturilor din întreaga ţară, şi pentru informarea consumatorilor cu privire la efectele contrabandei cu ţigări asupra societăţii.

Campania este desfăşurată în parteneriat cu Poliţia Româna, Poliţia de Frontieră Română, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop Contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, ca punct unic de informare cu privire la contrabanda cu ţigări.

Sursa: https://gazarul.ro/2026/02/27/volum-record-de-tigarete-de-contrabanda-capturate-de-autoritati-in-2025/

Ultimă oră

Același autor