„Primăvara interioară”, program online susţinut de Loredana Mocescu pentru femeile care nu mai vor să lupte cu ele însele

Loredana Mocescu, ghid în Constelații Familiale, consilier în Psihoterapie Pozitivă, educator parental, pedagog și fondatoarea metodei educaționale Z.E.N Education lansează duminică, 1 martie, un nou program online de dezvoltare personală „pentru femeile pregătite să nu se mai lupte cu ele însele pe interior”, program denumit sugestiv PRIMĂVARA INTERIOARĂ. Această iniţiativă nu este singulară, Loredana ghidând zeci de femei în alte programe similare realizate în anii trecuţi.

Prin sesiuni de introspecţie, exerciţii somatice, meditaţii ghidate şi sesiuni de constelaţii familiale, Loredana aduce un ghidaj blând în nevoia noastră de a controla totul din poziţia de supravieţuitoare.

„Primăvara nu grăbește nimic. Și totuși, totul înflorește. Poate și tu ai încercat să te schimbi prin voință să fii mai disciplinată, mai organizată, mai hotărâtă şi mai „puternică”. Și totuși, ceva din tine obosește. Se revoltă. Se sabotează. Adevărul blând este acesta: de multe ori nu lipsa feminității ne blochează, ci masculinul interior rănit care trăiește în alertă. Adică acea parte din noi care controlează ca să nu fie rănită, se critică pentru a nu fi criticată, presează pentru a nu fi abandonată sau tace pentru că nu s-a simțit văzută. Partea aceasta, nu este, însă, dușmanul tău. Este partea ta care a învățat să supraviețuiască. În programul care începe odată cu primăvara nu vom lupta cu partea noastră masculină, ci o vom asculta şi linişti. Ea nu trebuie reparată şi nici eliminată, ci conţinută şi înţeleasă. Am conceput pentru asta un program online pe un grup de whatsapp, de 21 de zile în care, prin tehnici diferite, vom mai face un pas spre vindecarea relației cu energia masculină din noi, vom transforma controlul în structură sănătoasă, autocritica în claritate, frica în direcție blândă şi vom lăsa feminitatea să înflorească natural, pentru că a fi în energie feminină nu înseamnă „a face mai mult”, ci a crea spațiu pentru ce vrea deja să crească în tine”, a explicat Loredana Mocescu.

Programul Loredanei se adresează femeilor care:– sunt obosite de supracontrol, au crescut în vigilență mentală– simt că duc prea mult singure sau au obosit– vor să se simtă susținute din interior– sunt pregătite să se trateze cu blândețe– simt chemarea unei primăveri interioare

Mai multe detalii

Sursa: https://prahovaeconomica.eu/primavara-interioara-program-online-sustinut-de-loredana-mocescu-pentru-femeile-care-nu-mai-vor-sa-lupte-cu-ele-insele

Ultimă oră

Același autor