6.2 C
Constanța
5 martie, 2026

Constanța, vizată într-o anchetă cu acuzații grave. Eutanasiere ilegală a câinilor și contracte suspecte

Polițiștii din cadrul IPJ Prahova au efectuat, joi dimineață, 20 de percheziții domiciliare într-o anchetă care vizează modul în care au fost capturați și eutanasiați câinii fără stăpân.

Descinderile au loc în județele Prahova, Giurgiu, Constanța și Ilfov, la sediile unor firme, instituții publice și la domiciliile unor persoane fizice. Cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și vizează infracțiuni de înșelăciune, abuz în serviciu, uciderea animalelor fără drept și fals în înscrisuri.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2025–2026, reprezentanții a două adăposturi private ar fi încheiat contracte cu mai multe primării pentru capturarea și gestionarea câinilor fără stăpân, iar unele animale ar fi fost eutanasiate ilegal.

De asemenea, o firmă ar fi raportat în mod fals capturarea a peste 100 de câini, deși nu ar fi avut capacitatea logistică necesară, obținând astfel peste 100.000 de lei.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-eveniment-constanta-vizata-intr-o-ancheta-cu-acuzatii-grave-eutanasiere-ilegala-a-cainilor-si-contracte-suspecte-549454

Ultimă oră

Același autor