Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că reorganizarea face parte din angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și este legată de cererea de plată numărul patru.
Potrivit noii hotărâri de guvern, structura actuală a Romsilva, formată din 41 de direcții silvice județene, va fi înlocuită cu 19 direcții silvice regionale.
„Astăzi a fost adoptată în ședința guvernului hotărârea de guvern privind reorganizarea Romsilva. Este vorba de hotărârea care face trecerea de la cele 41 de direcții silvice la 19 direcții silvice regionale. Este un jalon în PNRR și, odată îndeplinit, putem merge mai departe cu cererea de plată numărul 4 pentru a primi fondurile” , a declarat ministrul Mediului.
Autoritățile susțin că reorganizarea instituției este necesară în contextul problemelor semnalate în ultimii ani, inclusiv în privința tăierilor ilegale și a modului în care au fost gestionate anumite situații.
O schimbare majoră vizează și modul în care vor fi numiți directorii direcțiilor silvice regionale. Aceștia vor fi selectați prin concurs și vor semna contracte de mandat, nu contracte de muncă, iar activitatea lor va fi evaluată anual pe baza unor indicatori clari de performanță.
Printre criteriile financiare se numără profitul net raportat la suprafața administrată sau timpul mediu de recuperare a creanțelor. De asemenea, vor exista indicatori nefinanciari, precum colaborarea cu comunitățile locale, parteneriatele cu organizații neguvernamentale sau capacitatea de a acoperi cererile populației pentru lemn de foc. Potrivit noilor reguli, cel puțin 70% dintre solicitările depuse anual pentru lemn de încălzire vor trebui onorate.
Reforma introduce și indicatori privind supravegherea pădurilor și regenerarea forestieră. Astfel, vor fi evaluate extinderea sistemelor de supraveghere video în zonele forestiere, instalarea de sisteme CCTV în punctele de acces auto și implementarea programelor de regenerare naturală sau artificială a pădurilor.
În plus, directorii direcțiilor regionale vor trebui să realizeze integral lucrările silvice planificate și să îndeplinească cel puțin 80% din programul anual de investiții.
Potrivit Ministerului Mediului, noul sistem urmărește trecerea de la o administrare considerată în trecut prea puțin transparentă la una bazată pe mandate limitate și criterii obiective de performanță, evaluate anual.