Când o minoritate decide pentru un oraș întreg, legitimitatea liderului ajunge, spun unii locuitori, sub semnul întrebării. În Constanța, aceasta a fost realitatea ultimelor alegeri locale, unde actualul edil a câștigat cu votul a aproximativ 12% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale. O propunere depusă în Parlament ar putea schimba regulile jocului și ar readuce alegerile locale în două tururi.
Constănțenii spun că acesta ar fi un model mai corect, în care majoritatea celor care participă la vot să se regăsească în rezultatul final, iar liderul ales să beneficieze de o legitimitate mai solidă.
Alegerile locale în două tururi ar putea reveni pe agenda Parlamentului, după ce Alianța pentru Unirea Românilor a depus o inițiativă legislativă în acest sens. În opinia inițiatorilor, schimbarea ar aduce mai multă legitimitate câștigătorilor și ar corecta, spun ei, felul în care actualul sistem nu îi reprezintă suficient pe alegători.
„Primarul respectiv nu are legitimitatea de a conduce pentru că, vă dați seama, atunci când merge pe stradă, el nu reprezintă decât vreo 20% din locuitori „, a declarat Ovidiu Cupșa, președintele organizației municipale AUR Constanța.
În municipiul Constanța, primarul Vergil Chițac a câștigat scrutinul din 2024 cu aproape 30% de voturi din totalul alegătorilor prezenți la urne, la o diferență de aproximativ 8% de voturi față de al doilea candidat.
Raportat la numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale, puțin peste 250.000, actualul edil a fost ales de 12% dintre aceștia. Oamenii spun că două tururi ar garanta un lider ales de majoritate și le-ar da sentimentul că votul lor are o greutate reală.
„Nu știu dacă aș avea mai multă încredere în cineva ales în două tururi, dar cred că ar fi mai legitimat prin vot. Cred că dacă ar fi continuat alegerile în două tururi, actualul primar nu ar fi avut nici măcar un mandat „, a declarat Raluca Marie.
„Nu mi se par legitimi liderii aleși printr-un singur tur. Ai de ales în cel de-al doilea tur. Se califică doi și ai de ales „, a declarat un pensionar.
Sistemul cu un singur tur a fost contestat în repetate rânduri de partidele din opoziție, care au încercat să readucă alegerile în două scrutinuri. Și acum, inițiatorii proiectului anticipează o opoziție fermă din partea coaliției de guvernare.
„PSD și PNL dețin cea mai mare parte a primarilor, USR, mai dețin și ei o mică parte din primari. Deci aceste trei partide care fac și parte din coaliția de guvernare, probabil că nu vor vota acest proiect, deși din punctul meu de vedere, orice parlamentar își dă seama că alegerile în două tururi sunt mai democratice „, a mai declarat Ovidiu Cupșa.
„Eu îmi doresc ca foarte repede să fie dezbătut în Parlament. O să-mi întreb colegii, o să facem o consultare în interiorul partidului, dar îmi doresc foarte repede să fie dezbătut „, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.