Ministerul Afacerilor Externe a avut o primă reacție în cazul fiicei lui Victor Ponta, care a fost dată jos din autocarul cu care urma să fie repatriată din Dubai. Fiica fostului premier face parte dintr-un grup de copii minori blocați în Dubai, copii care au prioritate la îmbarcarea pentru repatriere, în condițiile atacurilor Iranului din Dubai.
Andrei Țărnea
Informația că fiica lui Victor Ponta a fost dată jos din autocar a fost făcută publică de creatoarea de modă Dana Budeanu, pe Facebook.
MAE a comentat situația prin intermediul purtătorului de cuvânt
Ordinea în care sunt urcați în avioane este vârsta copiilor și urgența medicală. Nu am listele medicale cu persoane. O persoană cu vârsta sub 18 ani dacă există locuri suficiente îndeplinește condițiile de îmbarcare, dar nu există locuri suficiente
Orice persoană, nu mă interesează numele ei, nu a fost lăsată să urce fiindcă nu îndeplinește criteriile, a spus Andrei Țărnea, la România TV.
Rolul autorităților române și coordonarea consulară
Operațiunea este coordonată de reprezentanții diplomatici ai României din regiune, în special de Consulatul General al României la Dubai, unde elevii au ajuns înainte de plecarea spre Oman.
Autoritățile consulare au încercat să identifice o variantă sigură de repatriere, în condițiile în care o parte dintre zborurile comerciale au fost anulate sau operate cu dificultate, iar spațiul aerian din regiune a fost afectat de evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat anterior că monitorizează situația românilor din regiune și că încearcă să faciliteze întoarcerea acestora în țară, în funcție de condițiile de securitate și de disponibilitatea curselor aeriene.
Reacția ministrului Oana Țoiu: Deşi înțeleg pe deplin fiecare părinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgență
„Sunt mamă şi înțeleg cu totul prioritatea pe care fiecare părinte o are pentru siguranța propriilor copii. Sunt însă şi într-un rol instituțional care îmi impune să respectăm încrederea cetățenilor, mai ales în momente de criză şi îngrijorare justificată.
Deşi înțeleg pe deplin fiecare părinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgență. (…)
Dar, dincolo de rolul de părinte, în rolul instituțional nu putem ceda presiunii pentru că între îngrijorările legitime ale părinților nu putem face ierarhii.
Avem echipe care au sarcina foarte grea de a respecta criteriile anunțate transparent: grupurile şcolare de copii şi cazurile medicale cu grad ridicat de risc“, a scris ministra.
Victor Ponta
„Înțeleg că în spațiul public au apărut reproşuri din mediul politic dar nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică.
Avem ceva mai important de făcut acum iar pentru deciziile din aceste zile nu politica este cea care le ghidează. Apartenența politică a părinților nu este o informație care să facă parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare.
Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față, nici dacă cineva este sau nu bolnav. Ministrul trebuie să decidă că nu apartenența politică devine criteriu pentru evacuări.
În ceea ce priveşte cazurile medicale prioritare căutăm acum soluții pentru femeile gravide pentru a micşora riscul impactului alertelor antiaeriene asupra sarcinii şi continuăm să căutăm soluții urgente pentru minori.
Familiile vor primi informații pe măsură ce avem confirmate soluții în comunicarea cu agențiile de voiaj sau pe canalele de comunicare cu echipele consulare direct de la acestea. Prioritatea noastră rămâne siguranță cetățenilor români“, se mai arată în mesaj, scrie stiripesurse.ro .