În același dosar, al doilea funcționar vamal implicat, Christian Gudu, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până la 4 mai 2026.
Cei doi angajați ai Autoritatea Vamală Română – Direcția Regională Vamală București, Biroul Vamal de Frontieră Constanța – sunt acuzați că ar fi primit și oferit mită pentru a facilita importurile de containere în Portul Constanța.
Potrivit anchetatorilor de la Direcția Națională Anticorupție, investigația a început în toamna anului 2025, după un denunț, și a fost susținută ulterior de înregistrări și de colaboratori autorizați.
Procurorii DNA i-au reținut pe cei doi în cursul nopții de joi spre vineri, după ce au fost prinși în flagrant. Christian Gudu a fost reținut în jurul orei 23:35, iar Parfenie Octavian-Lică în jurul orei 01:50.
Anchetatorii susțin că, în 24 noiembrie 2025, Parfenie Octavian-Lică ar fi cerut, prin intermediul unei alte persoane, sume cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat de o societate comercială care desfășura activități în Portul Constanța.
Banii ar fi fost solicitați în schimbul promisiunii că formalitățile vamale pentru mărfurile din respectivele containere vor fi realizate cu prioritate și fără dificultăți. În două dintre situații, acesta ar fi fost sprijinit de colegul său, Christian Gudu.