Tulcenii au ocazia să vadă pe marele ecran o comedie românească realizată chiar de un regizor din orașul lor. Filmul „În pielea mea”, regizat de Paul Decu, a avut premiera luna trecută, iar în perioada următoare va ajunge și la Tulcea, în cadrul unor proiecții speciale programate pe 25 și 28 martie la Teatrul Jean Bart.
Citește și: Regizorul tulcean Paul Decu, în premieră la Sibiu: sală plină la proiecția specială a filmului „În pielea mea” / foto
Comedia de 90 de minute îi aduce în prim-plan pe actoriiSergiu Costache, Vlad Gherman, George Tănase, Gabriel Vatavu, Oana Gherman, Ioana State, Azaleea Necula și Alexandra Răduță , într-o poveste plină de situații neașteptate și replici savuroase.
Un pariu care schimbă totul
Povestea pornește de la o discuție aprinsă întrepatru cupluri de prieteni , care decid să facă un pariu neobișnuit. Timp de un weekend,fetele și băieții își schimbă rolurile , iar fiecare echipă trebuie să organizeze în detaliu activitățile celeilalte.
Băieții ajung lasalon, yoga, cafenea sau masaj , în timp ce fetele pornesc într-o aventură înDelta Dunării, la pescuit . Ce începe ca o glumă se transformă rapid într-un weekend plin de momente comice, orgolii, situații imprevizibile și revelații despre relații.
Regizorul Paul Decu spune că ideea filmului a pornit din dorința de a trata cu umor „competiția” dintre femei și bărbați.
„Mi se părea că lumea ia foarte în serios această competiție între sexe și atunci am zis că aș putea să tratez subiectul mai comic, mai ludic, să nu ne luăm atât de mult în serios”, a explicat acesta.
Succes la public și reacții entuziaste
Filmul s-a bucurat demare succes la premiera din Constanța , unde cererea a fost atât de mare încât proiecțiile au fost suplimentate.
Reacțiile spectatorilor nu au întârziat să apară, mulți spunând că au râs pe tot parcursul filmului.
„Am râs de la început până la sfârșit, în hohote! ”, a scris un spectator după vizionare
Un alt spectator a descris filmul drept„o comedie care te face să râzi până uiți de toate grijile” , în timp ce alții spun că au plecat din sală „cu lacrimi de râs”.
O comedie care spune și o poveste
Dincolo de momentele amuzante, filmul are și un mesaj mai profund despre empatie și despre felul în care oamenii se judecă unii pe alții.
„„În pielea mea” nu este doar o comedie reușită, este o dovadă de maturitate artistică. Sub stratul de umor pulsează o temă profundă: graba cu care judecăm și ușurința cu care etichetăm ”, a scris un spectator după premiera filmului.
Proiecții speciale la Tulcea
Pentru tulceni, evenimentul are o semnificație specială, deoarece filmul este realizat deun regizor originar din Tulcea .
Proiecțiile sunt programate pe25 și 28 martie , iar organizatorii spun că publicul va avea ocazia să descopereo comedie românească modernă, cu ritm alert, replici naturale și mult umor .