6.1 C
Constanța
12 martie, 2026

Razie la Țăndărei. 10 percheziții domiciliare

La activitate au participat polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, beneficiind de sprijinul Inspectoratelor de Jandarmi Județean Ialomița și Constanța și al reprezentanților Rețelelor Electrice România.

Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea faptelor antisociale comise în mediul stradal și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 persoane și au fost verificate 50 de vehicule.

Polițiștii au efectuat 10 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de furt, inclusiv furt calificat.

În colaborare cu o echipă de inspecții energetice, polițiștii de investigații criminale au constatat și existența a 9 instalații clandestine de racordare la rețeaua de energie electrică, constatând 9 infracțiuni de furt. În acest caz a fost întocmite 9 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, în conformitate cu prevederile Codului penal și a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

Acțiunea a avut atât un caracter preventiv, cât și proactiv, având un efect descurajant asupra persoanelor predispuse la comiterea de infracțiuni.

Sursa: https://obiectiv.net/razie-la-tandarei-10-perchezitii-domiciliare-88131.html/

Ultimă oră

Același autor