2.4 C
Constanța
12 martie, 2026

Angajații unei firme de ecarisaj au fost acuzați de stăpânul unui câine că i-au împușcat animalul de companie cu tranchilizant

Poliţiştii buzoieni desfăşoară cercetări în cazul unui câine de companie al cărui proprietar a acuzat faptul că o echipă de angajaţi ai serviciului de ecarisaj i-ar fi împuşcat cu tranchilizant animalul de companie.

Potrivit stăpânului, evenimentul ar fi avut loc în această săptămână, pe un teren de lângă municipiul Buzău, în timp ce se întorcea de la plimbare cu animalul de companie, un metis de terrier, care avea zgarda la acel moment. El susţine că angajaţii de la ecarisaj ar fi fost ajutaţi şi de poliţiştii locali.

„Eram pe câmpul din afara oraşului Buzău, în apropierea cimitirului în curs de construcţie. Mă întorceam din acea zonă spre locuinţa personală. Când mă pregăteam să intru în oraş, am trecut printre două autospeciale de tip maxi-taxi, timp în care un membru al echipajului de ecarisaj mi-a împuşcat câinele. În momentul în care am ieşit dintre maşini, practic Poliţia Locală a favorizat această acţiune prin faptul că m-au atras spre ei, depărtându-mă de câine, permiţându-le celor de la ecarisaj să acţioneze.

După ce l-au tranchilizat, Poliţia Locală m-a somat să predau câinele. Am fost intimidat timp de aproape 10 minute de şeful echipajului, care a încercat prin toate metodele să predau câinele”, a declarat, pentru Agerpres, proprietarul câinelui, Manea Sever.

După ce a fost tranchilizat, câinele a fost transportat de către proprietar la un cabinet veterinar.

„Câinele nostru este câine de companie, câine de apartament, ca să înţeleagă lumea. Nu este un câine fără stăpân. Este câinele meu de 8 ani, este microcipat, vaccinat, din păcate şi foarte bolnav, necesită o atenţie deosebită atât pentru hrană cât şi tratament medicamentos. I-am explicat aceste lucruri lui domnului de la Poliţia Locală, că în primul rând este un câine proprietate privată, un câine cu probleme grave de sănătate şi nu am găsit înţelegere. Eu l-am implorat să mă duc mai repede la o clinică privată, întrucât am considerat că viaţa câinelui meu a fost pusă în pericol printr-o tranchilizare neautorizată. La ora actuală am depus o plângere la Poliţia Animalelor şi aştept rezultatul anchetei”, a subliniat proprietarul câinelui de companie.

Reprezentanţii Direcţiei de Poliţie Locală au precizat că, potrivit legii, agenţii instituţiei doar însoţesc echipajele din cadrul serviciului de ecarisaj al societăţii Urbis-Serv Buzău.

„Rolul Poliţiei Locale este de a însoţi aceste echipe de ecarisaj pentru capturarea câinilor fără stăpân. Dacă este o eroare, îşi asumă Urbis” a declarat directorul Poliţiei Locale Buzău, Adrian Teodorescu.

Ce spune Urbis

Contactat telefonic, directorul Urbis Serv Buzău, societate al cărei acţionar unic este Primăria Municipiului Buzău, nu a putut oferi un punct de vedere, în schimb reprezentanţii administraţiei locale atrag atenţia despre faptul că la mijloc ar putea fi vorba despre un accident.

„Mă gândesc că poate este vorba despre un accident, nu cred că urmăreşte nimeni câini cu stăpân. Primăria Municipiului Buzău va face verificări. În zona Parcului Crâng au fost sesizaţi câini fără stăpân şi au loc acţiuni ale serviciului de ecarisaj”, a precizat viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuţ Apostu.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău a anunţat că a deschis o anchetă.

„În urma apariţiei în spaţiul online a unor imagini referitoare la activităţi de capturare a câinilor fără stăpân şi nemulţumiri legate de modul de desfăşurare a acestor activităţi, conducerea IPJ Buzău a dispus efectuarea de verificări, conform competenţelor, pentru clarificarea aspectelor semnalate. În funcţie de concluziile verificărilor, urmează a fi dispuse măsuri legale în consecinţă”, a precizat, pentru Agerpres, IPJ Buzău, citează digi24.ro .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/angajatii-unei-firme-de-ecarisaj-au-fost-acuzati-de-stapanul-unui-caine-ca-i-au-impuscat-animalul-de-companie-cu-tranchilizant-652443?z=l

Ultimă oră

Același autor