1.4 C
Constanța
13 martie, 2026

Dinamo, potenţial oponent al Politehnicii luna viitoare la Timişoara în finala Cupei României, învins şi a 12-a oară în 14 apariţii în grupa Ligii Campionilor, în toate deplasările

Multipla campioană la zi a României a încheiat cu încă o înfrângere parcursul celor 14 etape în grupa octet a Ligii Campionilor, cedând şi pentru a douăsprezecea oară într-o deplasare la Lisabona în care a condus la limită o dată în primele minute şi o dată pe final, dar tot cedând rapid minimul avantaj.

Încât doar diferenţa superioară de golaveraj i-a salvat pe dinamovişti, la egalitate de puncte, să nu fie şi codaşi ai octetului, nereuşită din dreptul norvegienilor de la Kolstad, tot doar cu două victorii dintre care una cu 31-28 la 17 septembrie în peninsula scandinavă în dauna bucureştenilor.

Rămaşi numai şi numai cu victoria la limită pe Dâmboviţa cu cei din Nantes, 29-28, precum şi cu revanşa de săptămâna trecută în dauna nordicilor astfel egalaţi la puncte, 33-23, însă şifără ca Dinamo să fi smuls măcar o remiză în cele 7 deplasări.

Încât numai şi numai HC Zagreb, cu un singur succes în coada celeilalte grupe octet, a obţinut mai puţine puncte decât dinamoviştii şi norvegienii în Grupa A.

Ultima şansă spulberându-se pentru codaşe joi seară, Kolstad fiind depăşit la limită acasă de Industria Kielce iar bucureştenii cu 30-29 la Lisabona, după ce Sporting conducea tot la limită şi la pauză, 14-13.

După o primă repriză în care campionii Ligii Naţionale luau conducerea cu 1-2 dar se şi vedeau lăsaţi în urmă, mai întâi la 7-4, ulterior la 11-5, diferenţă maximă a partidei.

Cea mai bună perioadă de joc a „roşilor” venind în replică până la pauză, încât au şi egalat, 13-13, ultimul cuvânt avându-l totuşi „verzii”.

Care, cu fraţii Francisco şi Martim Costa golgheteri cu câte 7 goluri, dar şi cu portarul Abdelmotaleb mai „montat” decât Cupara, reuşeau o nouă desprindere şi după pauză, de la 16-16 la 19-16, ca excepţie de la regulă într-orepriză a II-a altfel foarte echilibrată, în care doar o dată a mai urcat Sporting CP la două goluri avans, relativ rapid anihilate de bucureştenii trecând chiar la conducere, 27-28 prin Vujovic.

Costa şi Salvador au răsturnat însă scorul, 29-28, iar deşi Vujovic a şi egalat, tot lusitanii au avut ultimul cuvânt, prin Costa, fără ca liderul Ligii Naţionale să fructifice ultimul atac, după timpul de odihnă.

Iar apropo de campionatul intern, dacă bilanţul la zi al roş-albilor în România e 14 12 0 2, în grupa eurocupelor a fost 14 2 0 12, ceea ce spune multe. Şi prin prisma galopului dinamovist duminical până la pauză, 26-14 cu Potaissa în capitală, în cele din urmă 40-27.

Urmând ca dinamoviştii să descindă ca ultimă deplasare a lor în tur tocmai la Timişoara în jur de 7 mai, dar până atunci tot pe Beghei şi în turneul final de patru al Cupei României, luna viitoare, când doar Minaur le stă în calea apărării trofeului într-un ultim act cu trofeul pe masă posibil cu Politehnica, gazdă în penultimul act a secund-divizionarei Clubul Sportiv al Armatei.

Până atunci însă, la 18-19 aprilie, „Poli” va mai avea de jucat tot acasă şi la 28 martie şi 9 aprilie cu codaşe precum CSM Constanţa şi „U” Cluj, iar abia după găzduirea turneului final al Cupei şi în deplasare la Buzău la 26 aprilie.

Până la sosirea pe Beghei dinamoviştii mai având de jucat în capitală cu concitadinii de la CSM Bucureşti, cu CSU din Suceava şi la Baia Mare la 9 aprilie.

Momentan contabilizând încă un eşec în care Vujovic a marcat 5 goluri, Akimenko 4 iar Călin Dedu, Langaro şi Buzle câte 3 fiecare, Martins, Pascual Garcia, Stanciuc şi Pelayo înscriind de câte două ori iar Nistor, Valdes şi Rosta o dată fiecare.

Pentru Călin Dedu fiind o revenire în Banat după perioada de activitate la „violeţi”, dar de-astă dată şi cu conotaţii aparte, dat fiind prezenţa tatălui ca manager al grupării municipale timişorene. O reuniune întrupând în fapte cuvântul introductiv repetat în mesajul de Anul Nou ca declaraţie de intenţie de Alexandru Dedu în ideea unei noi candidaturi la şefia FRH, „Familia, familia, familia! …”

Toate bune şi frumoase, însăce ne facem cu „marea familie” a handbalului pur românesc, şi nu cel „de import”?

Sau o deprinde Alexandru Dedu nepreţuită expertiză în domeniul „naturalizărilor”, dacă tot are în grijă la clubul „Municipalităţii” şi secţii de baschet ori rugby ca discipline „modele de inspiraţie” în acest sens prin prisma selecţionatelor „Vulturii” respectiv „Stejari”. Contraexemple de fapt, dar hai Alexandru, ştim că poţi! Şi veţi fi toţi, toţi o mare, mare familie într-atât de fericită. Maturi, împliniţi şi mai presus de toate înţepaţi şi la propriu, şi la figurat.

* Clasamentul Ligii Naţionale şi programul etapei viitoare, a 17-a din 22, pe coloana rezultatelor secţiunii Handbal în Sporttim.

Sursa: https://sporttim.ro/handbal/dinamo-potential-oponent-al-politehnicii-luna-viitoare-la-timisoara-in-finala-cupei-romaniei-invins-si-a-12-a-oara-in-14-aparitii-in-grupa-ligii-campionilor

Ultimă oră

Același autor