Acţiunea a fost formulată de un număr de peste 60 de cadre didactice şi are ca temei dispoziţiile Legii invăţărnântului preuniversitar nr. 198/2023 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 569/2015, care reglementează dreptul la decontarea navetei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar. În cee a ce priveşte valoarea pretenţiilor formulate prin acţiune, menţionăm că suma totală solicitată de reclamanţi, conform cererii de chemare în judecată, este de aproximativ 191.000 lei (RON), reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport aferente perioadei pentru care se solicită decontarea, la care se adaugă solicitarea de actualizare a sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale, până la momentul achitării efective. Această sumă are un caracter global, fiind rezultatul cumulării valorilor individuale aferente fiecărui reclamant, fără a fi posibilă divulgarea detaliilor nominale, întrucât acestea constituie date cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR). De asemenea, dosarul se află în curs de judecată, iar informaţiile detaliate referitoare la sumele individuale, probe sau strategii procesuale nu fac obiectul informaţiilor de interes public până la pronunţarea unei hotărâri definitive.Liceul Tehnologic „Dobrogea” Castelu işi exprimă disponibilitatea de a colabora cu toate autorităţile şi instituţiile implicate, respectând cadrul legal şi drepturile personalului didactic, precum şi obligaţiile bugetare stabilite de legislaţia în vigoare. Instituţia acţionează în limitele competenţelor sale şi conform prevederilor legale referitoare la finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar. in concluzie, informaţiile generale privind natura acţiunii şi valoarea totală a pretenţiilor reprezintă informaţii de interes public, însă datele nominale şi detaliile financiare individuale sunt exceptate de la comunicare potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001, coroborat cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) privind protecţia datelor cu caracter personal“ – a transmis directorul Liceului Tehnologic „Dobrogea” Castelu, Mihaela Beznea într-un răspuns oficial pentru ZIUA de Constanța.
„Cu toate acestea, nu dispunem de credite bugetare disponibile pentru efectuarea plăţii efective a decontării navetei cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de invăţământ de pe raza comunei Castelu.