12.4 C
Constanța
13 martie, 2026

Șantierul gigant care schimbă România: Autostrada Sibiu-Pitești atrage armate de muncitori

Pe Secțiunea 3, între Cornetu și Tigveni, constructorii au mobilizat aproximativ 1.500 de muncitori și operatori, sprijiniți de peste 300 de utilaje grele, pentru a accelera ritmul lucrărilor.

Proiectul este realizat de asocierea formată din compania italiană Webuild și firma românească Tancrad, care lucrează la cel mai complex tronson montan al autostrăzii ce traversează Carpații.

Acest segment al autostrăzii este unul dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic din România, deoarece include numeroase structuri majore precum poduri, viaducte și tuneluri. În prezent, constructorii lucrează simultan la mai multe structuri, parte din cele 54 prevăzute în proiect, iar progresul pe șantier este vizibil.

Un punct important al lucrărilor îl reprezintă Tunelul Poiana, care va avea aproximativ 1,78 kilometri lungime și va fi format din două galerii, fiecare cu câte două benzi de circulație.

Acesta va fi primul tunel rutier de autostradă din România realizat cu o mașină de forat tuneluri (TBM), tehnologie diferită de metoda clasică folosită la alte tuneluri.

Pentru instalarea utilajului TBM, componentele acestuia sunt transportate în mai multe transporturi agabaritice din Portul Constanța către șantier.

După asamblare, utilajul va avea un diametru de aproximativ 12,5 metri, urmând să înceapă forajul după finalizarea pregătirilor din zona portalurilor tunelului.

Secțiunea 3 a autostrăzii, cuprinsă între Cornetu și Tigveni , este finanțată prin Programul Transport și are termen de finalizare estimat pentru anul 2028.

Sursa: https://sibiu100.ro/eveniment/santierul-gigant-care-schimba-romania-autostrada-sibiu-pitesti-atrage-armate-de-muncitori/

Ultimă oră

Același autor