The Hollywood Reporter şi Variety relatează că la ceremonia din acest an vor fi implementate mai multe măsuri de securitate din cauza acestei alerte, la care preşedintele american Donald Trump a făcut referire miercuri.
Potrivit preşedintelui american, guvernul analizează o afirmaţie neverificată despre unposibil complot iranian care implică utilizarea delansate de pe o navă pentru a ataca ţinte din.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a confirmat că oficiali federali au alertat statul cu privire la această posibilitate, dar a indicat, de asemenea, că nu există o „ameninţare iminentă”. Memorandumul FBI a menţionat că informaţiile primite nu au fost încă verificate sau dovedite.
În timpul unei conferinţe de presă susţinute miercuri de organizaţia premiilor Oscar, producătorii executivi ai galei, Katy Mullan şi Raj Kapoor, au anunţat căva avea măsuri sporite de securitate, potrivit The Hollywood Reporter.
„Ne bizuim pe sprijinul FBI şi al Departamentului de Poliţie din Los Angeles şi este o colaborare strânsă „, a declarat Kapoor.
„Acest spectacol trebuie să funcţioneze perfect. Dar vrem ca toţi cei care vin la acest spectacol, toţi cei care îl urmăresc, chiar şi cei care sunt fani ai spectacolului atunci când sunt în afara barierelor, să se simtă în siguranţă, protejaţi şi bineveniţi, aşa că este treaba noastră, ca echipă de producţie, să ne asigurăm că acest lucru este reflectat ” aşa cum trebuie, a explicat el.
Potrivit The Hollywood Reporter, producătorii nu au comentat direct presupusa alertă a FBI, dar remarcile lor au venit la scurt timp după ce s-a relatat că agenţia federală a avertizat forţele de ordine din California în ultimele zile cu privire la o astfel de ameninţare.
Potrivit surselor Variety,a fost sporită discret miercuri în zona unde va fi desfăşurat covorul roşu.
Cea de-a 98-a ediţie a Premiilor Oscar va avea locla Teatrul Dolby din Ovation, într-o ceremonie prezentată de Conan O’Brien şi transmisă în direct pe ABC şi pe Hulu.
Sursa: Agerpres