6.2 C
Constanța
13 martie, 2026

Legea Pavilionului Maritim Românesc, „îngropată“ la Comisia de Transporturi

„Momentan, suntem în așteptare. Ceea ce era de făcut s-a făcut. Din păcate, lucrurile nu prea se mai mișcă. Nici noi, cei din grupul de inițiativă, nu ne-am mai întâlnit. De altfel, noi ne-am exprimat punctul de vedere, cunoscut și susținut de toți parlamentarii de Constanța și nu numai. Teoretic, avem susținerea necesară pentru a trece legea la vot, să vedem și când va deveni realitate. La ora actuală, proiectul este în lucru la Comisia Transporturi din cadrul Camerei Deputaților.

Dacă va deveni realitate, cu nave sub pavilion românesc, țara noastră ar avea numai avantaje“, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber“, consilierul local Ovidiu Cupșa, unul dintre membrii grupului de inițiativă.

România, fost jucător important în transportul maritim

Reamintim că, înainte de Revoluţie, România a fost un jucător important pe piaţa transportului maritim. În decembrie 1989, România avea o flotă maritimă comercială de 301 nave maritime – marea majoritate construite la şantierele din ţara noastră -, cu o capacitate de transport de 6.185.000 tdw, şi o flotă de pescuit oceanic de aproximativ 100 de nave.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-economie-legea-pavilionului-maritim-romanesc-ingropata-la-comisia-de-transporturi-550181

Ultimă oră

Același autor