Un bărbat a fost înşelat cu aproape 100.000 de lei, după ce a fost sunat la telefon de falşi angajaţi ai unor instituţii publice şi bancare, sub pretextul unei datorii fiscale pe care societatea administrată de tatăl acestuia o avea.
La Poliţia oraşului Eforie a fost înregistrată plângerea unui bărbat, de 32 de ani, care a reclamat că a fost victima unei fraude după ce a fost contactat telefonic de persoane care s-au recomandat, în mod fals, a fi angajaţi ai unor instituţii publice şi bancare.
„În fapt, la data de 17 februarie a.c., persoana vătămată ar fi fost apelată de un individ care s-a prezentat drept inspector în cadrul autorităţii de administrare fiscală, comunicându-i faptul că în evidenţele instituţiei figurează o datorie a societăţii administrate de tatăl său. Pentru a soluţiona rapid problema, victima ar fi fost ulterior contactată de un alt bărbat, care ar fi pretins că este reprezentant al unei unităţi bancare, acesta din urmă oferind instrucţiuni pentru efectuarea transferului sumei de bani ‘datorate’”, reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
Convins de calitatea oficială a interlocutorilor, bărbatul ar fi efectuat două tranzacţii într-un cont bancar deschis pe numele unei persoane fizice, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la suma de 98.900 de lei.
Sursa: https://gorjonline.ro/roman-inselat-cu-aproape-100-000-de-lei-dupa-ce-a-primit-un-apel-telefonic/