9 C
Constanța
14 martie, 2026

Editorial prof. univ. dr. Adrian Severin: Statutul juridic al bazelor militare străine în România

Solicitarea administrației americane de a aduce echipamente și personal combatant la bazele militare din România a adus imediat în dezbaterea publică un număr nesfârșit de „specialiști” care fără a clipi ne-au spus exact ce pot face și ce nu poate face autoritățile române raportat la respectiva cerere. Unii cred că dacă suntem parteneri strategici ai SUA suntem obligați să facem orice ne cere partenerul american; că de aia este partener și de aia este… american. Alții știu cu precizie că de vreme ce americanii „au băgat bani” în construirea bazelor cu pricina pot face ce vor acolo; că așa a fost și cu vecinul nostru din comună, care a construit pe banii lui gardul dintre noi și apoi și-a legat vaca de gard când și cum a vrut el. Alții au ascultat lecțiile de drept internațional ale lui Băsescu-Petrov care din înălțimea tupeului său mărturisește că el a cedat suveranitate și SUA nu numai UE, și că, pe cale de consecință, în bazele „cedate” lor licuricii americani pot aprinde sau stinge lumina în funcție de ceea ce visează noaptea. Un „filosof digital” mai romantic precizează că parteneriatul nu este cu SUA, pe care o compară cu instituția căsniciei, ci cu administrațiile americane concrete care iau decizii asemenea soției dumnealui, fără să se mai uite la codul familiei, și de aceea, nu interesează ce spune Constituția SUA, ci ce spune locatarul de la Casa Albă. Pentru mulți nici dreptul internațional nu mai contează – oricum toți îl violează în voie, nu-i așa? – iar obligațiile asumate de România față de SUA sau față de NATO nu se coroborează cu obligațiile României privind respectarea Cartei ONU și nici măcar cu cele izvorâte din Tratatul de la Washington. În orice caz, intrând în NATO noi nu i-am fi devenit membri cu drepturi depline și egale cu ale celorlalți aliați, ci supuși, ordonanțe ținute a executa ordinele superiorilor întocmai și la timp (sic!); și cum NATO înseamnă SUA, celei din urmă trebuie să îi satisfacem orice dorințe, chiar dacă ele nu au aprobarea alianței și contravin regulilor ei de organizare și funcționare.

Iată motivul pentru care, inclusiv la cererea multor români împinși în totală confuzie și bântuiți, pe bună dreptate, de frica generată de aceasta, încerc, în continuare, să dau unele explicații. O fac știind că printre atâția urechiști de geniu eu nu sunt decât un modest profesionist. Și chiar dacă decizia referitoare la răspunsul dat cererii SUA a fost deja luată, clarificările sunt necesare măcar pentru a înțelege ce au făcut decidenții și pentru ce urmează să răspundă; căci va veni și ziua judecății – dies irae dies illa, solvet saeclum in favilla / ziua mâniei, ziua în care lumea va fi preschimbată în cenușă.

I. Baza de la Deveselu (Aegis Ashore Missile Defense System)

O primă întrebare ar fi „cui aparține baza: SUA sau NATO?”.

Baza de la Naval Support Facility Deveselu este o bază militară a Statelor Unite aflată pe teritoriul României, operată de United States Navy. Cel puțin inițial ea a fost creată pentru a găzdui una din componentele unui sistem antirachetă american instalat pe nave militare. Era varianta administrației Obama a unui proiect lansat de administrația George Bush Jr. cu scopul apărării Europei (de fapt a unui mic colț de Europă) împotriva unor presupuse atacuri iraniene, asupra cărora nu înceta să avertizeze premierul israelian Benjamin Nethanyahu, purtat de paranoia sa iranofobă. În discuțiile purtate la OSCE, în calitate de Președinte al Adunării Parlamentare m-am pronunțat împotriva acestui proiect.

După instalarea sa la Deveselu, baza a fost integrată în sistemul de apărare antirachetă al NATO, numit NATO Ballistic Missile Defence. Prin urmare ea a trecut din folosința și administrarea SUA în folosința și administrarea NATO.

Astfel, în sinteză, la Deveselu, infrastructura și personalul sunt ale SUA, integrarea operațională în sistemul de apărare este sub comanda NATO, iar teritoriul și exercițiul suveranității asupra bazei aparțin României.

Baza funcționează în temeiul acordului bilateral dintre România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare antirachetă, acord care prevede că scopul principal este apărarea împotriva rachetelor balistice care ar putea fi lansate din afara spațiului euro-atlantic (de exemplu din Orientul Mijlociu), iar funcțiile sale principale sunt:i. Detectarea și interceptarea rachetelor balistice;ii. Protecția statelor NATO din Europa;iii. Descurajarea atacurilor cu rachete.

Prin urmare, sistemul nu este conceput pentru atac, ci doar pentru interceptare defensivă.

La vremea respectivă, față de protestele Rusiei care susținea că „scutul de la Deveselu” ar fi putut fi utilizat cu scopuri ofensive inclusiv împotriva ei, reprezentanții NATO și ai SUA au susținut că nici vorbă de așa ceva și au acuzat guvernul rus de absurde suspiciuni și porniri antioccidentale. La unele dintre aceste discuții am asistat și eu.

Astăzi, la Deveselu este instalat sistemul Aegis Ashore, versiunea terestră a sistemului naval Aegis folosit pe nave militare americane. El utilizează interceptori de tip SM-3 interceptor missile, care pot distruge rachete balistice în spațiu.

Baza face parte din arhitectura defensivă numită European Phased Adaptive Approach, lansată de SUA pentru protecția Europei împotriva rachetelor balistice. În Europa există două instalații terestre principale ale acestei arhitecturi și anume:Deveselu (România) – operațională din 2016Redzikowo (Polonia) – dotată cu un sistem similar Aegis Ashore.

Important de reținut din punct de vedere juridic și politic este că România nu a cedat suveranitatea asupra teritoriului bazei. Baza rămâne pe teritoriu românesc și funcționează în baza acordurilor militare bilaterale și a cooperării în cadrul NATO.

Indiferent ce ar fi scris în aceste acorduri ele nu pot modifica principiile de organizare și funcționare ale statului român, raporturile dintre puterile statului și prerogativele instituțiilor statului, astfel cum figurează acestea în Constituția României; nici prevederile tratatului constitutiv al NATO, potrivit cărora aceasta este o alianță politico-militară defensivă și nici chiar obligațiile asumate de România prin tratatele internaționale multilaterale încheiate în sistemul ONU și nu numai.

În măsura în care acordul româno-american dă naștere unor obligații pentru România, el trebuie să se conformeze Constituției României.

Din câte știu el nu a fost supus unui control de constituționalitate ex ante, dar dacă astăzi există dubii legate de constituționalitatea sa nimic nu se opune la sesizarea instanței de contencios constituțional de către cei care au competența de a o face. De pildă suveraniștii folclorici din Parlamentul României.

Aceste considerații sunt valabile mutatis mutandis și pentru celelalte baze militare la care mă voi referi în continuare.

II. Baza de la Mihail Kogălniceanu (MK Air Base)

Baza militară de la Mihail Kogălniceanu (Air Base MK) este românească, adică aflată în proprietatea și sub suveranitatea României. Ea este utilizată însă în cadrul cooperării militare cu NATO și cu SUA, în temeiul acordurilor de apărare comună și a statutului convențional al forțelor aliate.

Prin urmare:i. proprietatea și suveranitatea asupra bazei aparțin României;ii. forțele staționate în bază au mandat temporar și sunt ale NATO și SUA ca membru NATO;iii. administrarea infrastructurii principale revine forțelor armate române.

Baza de la Mihail Kogălniceanu are funcții diferite față de Deveselu. Ea este în principal:i. suport infrastructural pentru aviația militară a NATO;ii. centru logistic și nod de rețea a transportului militar;iii. punct de dislocare pentru forțele NATO pe flancul estic.

Statul român, în acord cu NATO, a acceptat amplasarea bazei pe teritoriul său ca să fie folosită pentru:

În acest sens găzduiește contingente agreate cu România ale armatei de aer și de uscat americane, precum și ale altor state membre NATO.

După anexarea Crimeii de către Rusia baza a devenit una dintre principalele infrastructuri militare ale NATO din regiunea Mării Negre, cu potențial de întărire a capacității de apărare a membrilor NATO prin reacție timpurie și de descurajare a unor eventuale acte de agresiune lansate de puterile apropiate de granița estică a alianței.

România dezvoltă aici un proiect major de infrastructură militară care ar putea transforma baza într-unul dintre cele mai mari complexe militare NATO din Europa.

III. Baza de la Turda

Baza militară aeriană 71 „General Emanoil Ionescu” de la Turda este, de asemenea, a României, adică aflată în proprietatea și sub comandamentul Forțelor Aeriene Române.

Prin urmare, suveranitatea și proprietatea bazei aparțin României, iar comanda permanentă revine forțelor armate române. Totuși, baza este utilizată periodic și de forțe ale NATO și ale SUA, în cadrul cooperării militare și al operațiunilor de apărare colectivă.

Baza are mai multe funcții strategice și anume:i. suport logistic pentru acțiunile de luptă aeriană ale armatei române;ii. platformă de operare pentru aeronave NATO;iii. punct de dislocare pentru drone și aviație militară aliată.

În ultimii ani, baza a servit pentru operarea dronelorMQ-9 Reaper ale forțelor americane, implicate în misiuni de supraveghere și recunoaștere în regiunea Mării Negre.

Prezența militarilor americani sau ai militarilor altor state NATO la Câmpia Turzii se face în baza acordurilor internaționale dintre România și SUA și a statutului forțelor aliate prevăzut deNATO Status of Forces Agreement .

IV. În ce condiții pot fi folosite bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii de către forțe armate străine?

Utilizarea bazelor militare din România de către forțe armate străine este reglementată printr-un cadru juridic complex, distribuit pe mai multe paliere așezate în ordinea descrescătoare a precedenței sub aspectul forței juridice astfel: drept constituțional român (Constituția României deține supremația); convenții generale de drept internațional public; tratate de alianță (precum tratatul de aderare la NATO); acorduri bilaterale între aliați (ex. acordurile româno-americane).

Orice tratat internațional încheiat de România trebuie să fie conform cu Constituția României; orice tratat de alianță trebuie să respecte obligațiile generale ale României izvorâte din dreptul internațional public (respectiv tratatele internaționale generale); orice acorduri între aliați trebuie convenite, interpretate și aplicate cu observarea statutului juridic al alianței (nici o înțelegere dintre membrii NATO realizată în baza acestui statut nu poate încălca natura defensivă care este de esența alianței, în acest sens, folosirea instrumentelor alianței neputându-se face decât în condițiile și cu observarea limitelor impuse de tratatul de la Washington).

Prezența în România și utilizarea infrastructurii militare românești de către aliați se bazează pe trei tipuri de instrumente juridice:

a) Tratatul Alianței Nord-Atlantice (Tratatul de la Washington)

Acest tratat stabilește cadrul cooperării militare și al apărării colective, sens în care:i. permite staționarea și cooperarea militară între statele membre;ii. instituie obligația de apărare colectivă (articolul 5);iii. legitimează planificarea militară comună.

b) Acordul privind statutul forțelor / NATO Status of Forces Agreement

Acesta stabilește:i. statutul juridic personal al militarilor aliați;ii. regimul jurisdicțional;iii. regimul fiscal și administrativ;iv. circulația și staționarea trupelor.

c) Acordurile bilaterale România – SUA

Pentru anumite baze și activități există acorduri suplimentare, precumAcordul privind activitățile forțelor SUA în România (2005) , care reglementează:i. utilizarea unor facilități militare românești;ii. rotația trupelor;iii. investițiile în infrastructură;iv. criteriile de operare.

Toate în condițiile în carebaza rămâne sub suveranitatea României și deci răspunderea internațională pentru utilizarea lor este a României.

V. Sunt bazele militare din România destinate operațiunilor defensive sau și ofensive?

Din punct de vedere juridic și din cel al doctrinei NATO, bazele din România sunt conceputeîn primul rând pentru apărare și descurajare .

Funcțiile principale sunt:

Este drept, însă, că în doctrina de specialitate orice infrastructură militară poate aveautilizare duală , respectiv atât defensivă cât și operațională.

Diferența nu ține de bază în sine, ci demisiunea autorizată .

VI. Baze NATO, baze SUA și baze naționale în folosința forțelor aliate

Diferența dintre „baza NATO”, „baza americană” și „baza națională utilizată de forțe aliate” este juridică și instituțională.

Așadar, nici în cazul bazelor NATO, nici al celor americane statul gazdă nu își pierde suveranitatea asupra teritoriului.

VII. Problema de drept internațional

În dreptul internațional, teritoriul unui stat nu poate fi transferat sau limitat decât prin acte juridice explicite, cum ar fi cesiunea teritorială sau tratatul de modificare a frontierelor.

Prezența unor trupe sau baze militare străine pe teritoriul unui statnu produce prin ea însăși o modificare a suveranității teritoriale .

Statul gazdă își păstrează suveranitatea asupra teritoriului și doar permite utilizarea unei infrastructuri sau a unui spațiu prin consimțământ exprimat în tratate sau acorduri.

VIII. Cazul României

Existența unei baze militare străine în Românianu implică pierderea suveranității teritoriale , ci reprezintă o formă de cooperare militară reglementată juridic.

Potrivit Constituției, România este un stat suveran și independent. Aceasta înseamnă că:i. nicio forță militară străină nu poate utiliza teritoriul României fără consimțământul statului român;ii. orice prezență militară aliată se face în baza unor tratate sau acorduri internaționale aprobate de autoritățile române.

Constituția mai stabilește că Parlamentul și autoritățile statului român controlează utilizarea forțelor armate și a teritoriului național pentru operațiuni militare.

IX. CONCLUZIE

Constituția României permite cooperarea militară și staționarea forțelor aliate pe teritoriul românesc, dar impune limite esențiale:

În acest mod se realizează echilibrul întrecooperarea militară internațională și protecția suveranității statului , între loialitatea față de aliați și loialitatea față de națiunea română.

Sursa: https://www.bzi.ro/editorial-prof-univ-dr-adrian-severin-statutul-juridic-al-bazelor-militare-straine-in-romania-5492513

Ultimă oră

Același autor