Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat pe 14 martie că va propune trei măsuri urgente pentru a corecta dezechilibrul dintre producătorii români și marile lanțuri de magazine. Propunerile vor fi incluse în legislația privind practicile comerciale neloiale și vizează:
Adaos comercial similar pentru produsele din aceeași categorie, pentru a elimina diferențele mari dintre produsele românești și cele de import;
Interzicerea refacturării, prin care retailerii transferă costurile de promovare și manipulare către producători;
Eliminarea discounturilor sub prețul de producție, care obligă fermierii să vândă în pierdere.
Ministrul a atras atenția că adaosul comercial pentru produsele românești ajunge adesea la 80%, în timp ce produsele de import au adaos de 20%. De asemenea, fermierii sunt forțați să vândă sub costul de producție, în timp ce consumatorii plătesc mai mult pentru produse similare din import.