9 C
Constanța
14 martie, 2026

Arsenal găsit la vama Calafat: un camion cu peste 100 de pistoale se îndrepta spre Germania

Peste 100 de pistoale, încărcătoare şi zeci de mii de ţigarete au fost descoperite vineri de poliţiştii de frontieră la Calafat, după un control asupra unui autocamion înmatriculat în Turcia, anunță Poliția de Frontieră.

Este vorba despre 106 pistoale, 131 de încărcătoare fără muniție și 60.000 de țigarete pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

„Controlul a avut loc la data de 13 martie a.c., pe DN 56, asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani, care circula pe ruta Turcia – Germania. În urma verificării compartimentului de marfă, polițiștii de frontieră au constatat că sigiliul era rupt și relipit, iar în interior au fost identificate mai multe cutii cu țigarete cu timbru de acciză turcesc. Extinderea controlului a condus la descoperirea celor 106 pistoale și 131 de încărcătoare, fără muniție”, a transmis sâmbătă Poliția de Frontieră.

Țigaretele descoperite, respectiv 3.000 de pachete, au o valoare estimată de aproximativ 90.000 de lei.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.

Bunurile descoperite au fost ridicate, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/arsenal-gasit-la-vama-calafat-un-camion-cu-peste-100-de-pistoale-se-indrepta-spre-germania-652576?z=l

Ultimă oră

Același autor