Slovacia a renunţat, în ultimul moment, să se opună reînnoirii sancţiunilor Uniunii Europene împotriva a aproximativ 2.500 de oligarhi şi entităţi ruse, au declarat sâmbătă surse diplomatice, informează AFP, preluată de Agerpres.
Ursula von der Leyen
Astfel, UE a lansat pe 14 martie procedura scrisă ce permite această reînnoire, cu o zi înainte de expirarea termenului reînnoirii, a precizat un responsabil european.
Sancţiunile individuale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022 trebuie reînnoite la fiecare şase luni cu unanimitatea celor 27 de state membre. Acestea ar fi fost anulate dacă nu ar fi fost reînnoite înainte de duminică.Bratislava a cerut scoaterea de pe listă a doi miliardari
Slovacia a cerut ca două nume să fie şterse de pe lista acestor personalităţi şi entităţi sancţionate. Este vorba de Alişer Usmanov, miliardar rus, şi de Mihail Fridman, unul dintre fondatorii grupului financiar Alfa. În caz contrar, Bratislava a ameninţat că se va opune prelungirii acestor sancţiuni.
Slovacia a decis în cele din urmă să renunţe la această cerinţă, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică.
Ungaria şi Slovacia, apropiate de Moscova, au mai ameninţat în trecut că nu vor reînnoi aceste sancţiuni, cerând retragerea unor anumite personalităţi sau entităţi de pe listă, dar de fiecare dată s-a ajuns la un acord, chiar dacă pe ultima sută de metri.
Aproximativ 2.500 de persoane şi entităţi ruse, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, sunt vizate de aceste sancţiuni ce prevăd îngheţarea activelor în UE şi interdicţia de a călători pe teritoriul UE.
Ungaria continuă însă să blocheze lansarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro în favoarea Ucrainei atât timp cât livrările de petrol rusesc – de care beneficiază împreună cu Slovacia – nu vor fi reluate.
Ungaria blochează, de asemenea, din aceleaşi motive, adoptarea de noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.