Monumentul Victoriei din Constanța a fost dezvelit în dimineața zilei de25 octombrie 1968 , cu prilejulZilei Forțelor Armate ale Republicii Socialiste România. La ceremonie au participat secretari ai Comitetului Județean Constanța al P.C.R., generali, ofițeri superiori, comandanți de mari unități militare, reprezentanți ai Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, oameni ai muncii, militari și pionieri. Avem mai jos o poză de la eveniment.
Autorul monumentului era sculptorulBoris Caragea , una dintre cele mai proeminente figuri ale plasticii românești din epoca comunistă, supranumit„Artist al Poporului” și profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.
Mai târziu, i s-a mai spus, în mod popular, „Soția marinarului” sau „Victorița”, cu un umor anti-ideologic pe care doar poporul român știe să-l producă. Pentru că, Victorița din Constanța reprezenta și reprezintă mai mult decât o operă de artă publică: este un document vizual al epocii, situat la intersecția artei cu ideologia regimului comunist.
Contextul politic și ideologic
Solemnitatea a fost deschisă de, vicepreședinte al Consiliului Popular Municipal Constanța, care a subliniat importanța lucrării și a adresat cuvinte de felicitare autorului. Ulterior, la monument s-au depus coroane și jerbe de flori din partea organelor locale de partid și de stat, a organizațiilor de masă, a unităților militare și a pionierilor, în acordurileImnului Eroilor .
Ceremonia s-a desfășurat în prezența luiIon C. Petre ,George Crișovan și, secretari ai Comitetului Județean Constanța al P.C.R., alături de general-locotenentulVasile Ionel , adjunctul ministrului Forțelor Armate, și deIon Moraru , vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă.
Cu acest prilej, ziarul localDobrogea Nouă consemna, în numărul din 26 octombrie 1968, că monumentul simbolizează„glorioasele tradiții de luptă ale poporului nostru, idealurile de libertate pentru care a dat atâtea jertfe nemuritoare” și „hotărârea poporului român de edificare a socialismului”.
La cuvântul luat cu ocazia dezvelirii, vicepreședinteleIon Moraru sublinia că monumentul este„închinat eroilor patriei, celor care și-au jertfit viața pentru eliberarea țării” și că reprezintă„victoria deplină a insurecției naționale antifasciste” din august 1944, dar și„victoria socialismului, visul de aur al întregii omeniri”.
Americanii la picioarele Victoriței
În contextul relansării relațiilor româno-americane de la începutul anilor ’70, la Constanța au făcut escală mai multe nave militare americane. Cu acest prilej, la 18 iunie 1979,contraamiralul William M. Callaghan Jr. , însoțit de doi comandanți de nave americane, a depus coroane de flori la Monumentul Victoriei din Constanța. Ineditul eveniment este relatat în lucrareaRelații româno-americane în domeniul naval (1975–1980) a comandorului Marian Tănase, comandantul Centrului 39 Scafandri.
Contextul diplomatic și geostrategic era însă mult mai amplu și, totodată, deosebit de interesant. Ceremonialul de la Constanța fusese precedat de vizita luiNicolae Ceaușescu la Washington, din 11 iunie 1975, atunci când conducătorul statului român comunist a fost primit, deosebit de cordial, de președintele Statelor Unite,Gerald Ford .
Nu vom insista mai mult asupra acestui episod, însă merită subliniat faptul că lupta împotriva fascismului și victoria socialismului s-au dovedit a fi concepte deosebit de versatile, utilizabile chiar și în relațiile cu inamicii ideologici.
Programată încă de pe vremea lui Dej
Deși a fost dezvelită în 1968, macheta lucrării fusese expusă public încă din 1958, cu un deceniu înaintea amplasării ei la Constanța, sub regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ceea ce confirmă că proiectul artistic al lui Caragea era strâns legat de cerințele oficiale ale partidului.
Monumentul are o înălțime totală de 15 metri și este amplasat pe o platformă de aproximativ 600 de metri pătrați. Elementul central este ofigură feminină alegorică , turnată în bronz, reprezentând o tânără cu brațul drept ridicat spre cer, ținând o ramură de măslin, simbol al victoriei și al păcii. Figura feminină vădește calitățile autentice ale sculptorului Boris Caragea: simțul proporțiilor, monumentalitatea naturală, forța expresiei și eleganța formelor.
La baza figurii centrale se desfășoară, pe soclu, două basoreliefuri cu caracter ideologic pronunțat. Pe una dintre laturi, un grup de muncitori înarmați, soldați și marinari evocă insurecția națională antifascistă din august 1944. Pe celaltă latură, se observă muncitori cu unelte și țărănci cu spice de grâu ce figurează înfrățirea claselor sociale și avântul economiei socialiste.
Criticii de artă au sesizat imediat contrastul evident între figura centrală, foarte expresivă, vie, susținută plastic, și basoreliefurile de pe laterale, mai convenționale și mai tributare retoricii oficiale. SculptorulMircea Enache le-a numit, într-o anchetă publicată din 2003,„micul, de fapt marele compromis pe care a trebuit să-l facă Boris Caragea”.
În plus, amplasarea monumentului în apropierea sediului județean al Partidului Comunist Român, așa-numita „Casă Albă”, care servește astăzi ca sediu al Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei, n-a fost deloc întâmplătore. Amplasarea răspundea perfect cerinței generale a partidului de a pătrunde„în adâncul existenței poporului și, înțelegând năzuințele, eforturile și lupta sa eroică, să înfățișeze grandioasa frescă a României socialiste”.
Boris Caragea, Artistul Poporului
Sculptorul Boris Caragea s-a născut la 6 ianuarie 1906 în Balcic, pe atunci oraș românesc pe coasta Mării Negre (astăzi în Bulgaria), într-o familie modestă. A lucrat ca muncitor portuar și pescar până când talentul său nativ, manifestat la început prin modelarea în lut și nisip, a fost descoperit de familiadin București.
Astfel, între 1924 și 1925 a urmat lecții de desen cuHrandt Avakian , după care s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, avându-i ca profesori peFrederic Storck și.
Momentul decisiv al formării sale a fost obținerea, în 1932, aBursei „Dimitrie Paciurea” , care reprezenta, de fapt, o specializare de doi ani în atelierul genialului sculptor, autorul celebrelor. În preajma maestrului taciturn, Caragea a dobândit capacitatea rară și prețioasă de a conferi fiecărei lucrări o monumentalitate intrinsecă, independentă de dimensiuni.
CriticulAnton Holban scria în revista, în 1936 că„Boris Caragea este cel mai talentat dintre sculptorii noștri… Nu dinamism, cum s-a spus, ci mai mult o forță concentrată. Impresie de putere, de siguranță.”
A debutat laSalonul Oficial în 1933 și și-a deschis prima expoziție personală în atelierul lui Paciurea de la Muzeul Theodor Aman. În 1934 a întreprins o călătorie de studii pe coastele Mediteranei, la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis, Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.
Prima sa fază de creație s-a remarcat prin portrete, scene religioase și lucrări cu inspirație dobrogeană:,Femeie cu cobiță ,.
După 23 august 1944, Caragea s-a integrat cu convingere în noua ordine social-politică, declarând că„viața mea adevărată… începe abia după 23 August”.
Pe scurt, Caragea a îmbrățișat ideologia comunistă cu sinceritate, influențat și de artista sovieticăVera Muhina dar și de spiritul timpurilor în care a trăit. Această aliniere i-a adus recunoaștere oficială maximă: titlul deMaestru Emerit al Artei ,Premiul de Stat ,Ordinul Muncii , calitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, statutul de membru corespondent al Academiei R.P.R. și, nu în ultmul rând, titlul deArtist al Poporului .
Opera sa monumentală din perioada comunistă este impresionantă ca amploare: statuia luiV.I. Lenin din fațaCasei Scânteii din București (demolată după 1989);(terminat în 1958, instalat la intrareaSălii Sporturilor din Constanța , cu o replică laParcul Dinamo din Capitală);de la; ansamblurileLegenda lui Făt-Frumos șiFrații Buzești de la;Monumentul ostașului sovietic de la; și, desigur,Monumentul Victoriei din(1968).
Ca dascăl, i-a format, printre alții, pe cunoscuții sculptoriWilhelm Demeter șiPaul Vasilescu .
Boris Caragea s-a stins din viață la 8 august 1982, la București. Cu puțin timp înainte, apucase să donezeMuzeului de Artă din Constanța mai multe lucrări reprezentative din atelierul său, alese de criticul de artăDoina Păuleanu , care l-a descris ca„un om senin, foarte frumos și generos”.
Monumentul Victoriei din Constanța nu reprezintă un caz singular. În aceeași perioadă au fost ridicate și alte monumente similare, în mai multe orașe ale țării, precum: Monumentul eroilor patriei la București, Monumentul ostaşului sovietic la Iași, Monumentul ostașilor români la Oradea, la Moisei, la Careii Mari, la Baia Mare, la Arad – toate acestea fiind parte a unui vast program de „înnoire” a spațiului public prin artă cu mesaj ideologic, coordonat de la nivelul cel mai înalt al fostei conduceri comuniste.