Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina dorește sprijin financiar și tehnologic în schimbul expertizei oferite statelor din Orientul Mijlociu pentru apărarea împotriva dronelor iraniene. Informația a fost relatată de Reuters.
Potrivit liderului de la Kiev, Ucraina a trimis echipe de specialiști în mai multe țări din regiune pentru a evalua sistemele de apărare și pentru a demonstra modul în care acestea pot contracara atacurile cu drone. Fiecare echipă este formată din zeci de experți.
Mai multe state din Golf au consumat cantități semnificative de rachete de apărare aeriană pentru a respinge atacurile cu drone lansate de Iran și au solicitat sprijinul Ucrainei, care are experiență în interceptarea acestor dispozitive. Forțele ucrainene doboară aproape în fiecare noapte drone rusești, folosind diferite mijloace, inclusiv drone mai mici și mai ieftine sau sisteme de bruiaj electronic.
Zelenski a precizat că aproape o duzină de state din lume au cerut ajutorul Ucrainei pentru a învăța cum să contracareze astfel de atacuri. În această săptămână, echipe de specialiști au fost trimise în Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, iar experți ucraineni au ajuns și la o bază militară americană din Iordania.
Președintele ucrainean a subliniat că această colaborare nu înseamnă implicarea Ucrainei în operațiuni militare împotriva Iranului. „Nu suntem în război cu Iranul. Este vorba despre protecție și despre evaluarea modului în care pot fi contracarate dronele Shahed ”, a explicat Zelenski, referindu-se la dronele dezvoltate de Iran.
În ceea ce privește beneficiile pentru Ucraina, liderul de la Kiev a spus că acestea urmează să fie stabilite prin negocieri. „Pentru noi, în prezent, atât tehnologia, cât și finanțarea sunt importante ”, a declarat el.
Totodată, Zelenski a menționat că nu este sigur dacă Ucraina și Statele Unite ale Americii vor semna un acord de cooperare în domeniul dronelor, negocieri care durează deja de câteva luni.