Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că duminică, 15 martie, vor avea loc mai multe transporturi agabaritice.
Astfel, începând cu ora 20:00, trei transporturi agabaritice se vor deplasa în convoi pe traseul intersecția DN72A/DN72 – DN72A – DN71 – DN7 – intersecția DN7/A0. Convoiul este format din trei camioane, fiecare având o lungime de aproximativ 43 de metri și mase cuprinse între 81 și 86 de tone.
De asemenea, luni, 16 martie, începând cu ora 10:00, un alt transport agabaritic va circula pe ruta DN1A – DN1 – DN72 – DN7 – DN61 – A1 – DEX12 – DC13 – DN65 – DN64 – DN67 – DN7. Acesta este alcătuit din trei camioane, cu mase cuprinse între 84,5 și 86 de tone.
Pe întreaga durată a deplasărilor, transporturile vor fi însoțite de echipaje ale poliției rutiere, pentru asigurarea siguranței traficului.
Sursa: https://www.telegrafonline.ro/infotrafic-transporturi-agabaritice-luni-16-martie