La data de 15 martie 2026, în intervalul orar 08:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale și Postul de Poliție Beidaud au desfășurat o acțiune pe raza comunelor Beidaud și Baia din județul Tulcea.Conform IPJ Tulcea, acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea săvârșirii faptelor de natură penală și contravențională îndreptate împotriva persoanelor și bunurilor, menținerea ordinii și liniștii publice, protejarea bunurilor și valorilor, precum și verificarea respectării legislației muncii.Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 lei.Polițiștii vor continua organizarea și desfășurarea unor astfel de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică.Citește și: