11.1 C
Constanța
16 martie, 2026

Războaiele din lume nu îi descurajează pe candidații Școlii de Maiștri Militari cât o fac probele fizice

Tinerii sunt încă atrași de carierele militare, în ciuda tensiunilor armate care apar în lume. Cel puțin asta susțin reprezentanții Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Deși la înscrieri sunt și doi candidați pe loc, clasele nu ajung să fie pline pentru că mulți nu se pregătesc suficient pentru probele sportive.

S-a dat startul înscrierilor la Școala Militară de Maiștri Militari din Constanța. Până la data de 5 iunie, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară își pot depune dosarele pe site-ul recrutaremapn.ro.

Chiar dacă există tensiuni armate în lume, chiar și la granița României, Cristina Sîmbeteanu, purtătoarea de cuvânt a unității de învățământ, susține că tinerii nu se lasă descurajați și că încă optează pentru cariere militare din dorința predictibilității la locul de muncă, dar și pentru a face ceva ce contează, care are impact real în societate.

De asemenea, ea susține că în ultimii ani s-au înscris, în medie, aproximativ doi candidați pe loc. Totuși, numărul celor care ajung efectiv să fie înmatriculați este mai mic.

Baremele pentru probele sportive au fost modificate în urmă cu trei ani. Deoarece vârsta maximă de admitere este 30 de ani, probele au fost gândite astfel încât să poată fi parcurse și de candidații mai în vârstă. Și, cu toate acestea, mulți tineri se cam culcă pe „o ureche„ în speranța că este foarte ușor dar au surprize neplăcute când este prea târziu.

Din acest motiv, școala nu reușește să ocupe toate locurile scoase la concurs. Un alt motiv este faptul că o parte dintre candidați folosesc înscrierea la școala militară drept o variantă de rezervă. Chiar dacă sunt declarați admiși, unii renunță în momentul în care trebuie să fie înmatriculați, preferând să urmeze o facultate civilă. Cu toate acestea, rezultatele sunt considerate bune de conducerea instituției, care precizează că în ultimii ani aproximativ 70% dintre locuri au fost ocupate.

Cele mai dorite specializări

Reprezentanții instituției spun că nici cei care decid să înceapă pregătirea mai târziu nu sunt dezavantajați, dacă se antrenează constant. „Dacă aleargă zilnic aproximativ 30 de minute, într-o lună pot ajunge să parcurgă cei 2.000 de metri în timpul cerut „, a explicat purtătorul de cuvânt al școlii, subliniind că pentru tinerii de 18-19 ani forma fizică este, de regulă, un avantaj important.Instituția pregătește specialiști pentru domenii tehnice ale Marinei Militare, iar cei mai mulți candidați optează pentru specializările echipamente de navigație și hidrografie sau comunicații navale și informatică. În ultimii ani, însă, Forțele Navale au scos cele mai multe locuri pentru specializarea motoare și mașini navale, unde există un deficit de personal. Pentru sesiunea de admitere din acest an sunt disponibile 135 de locuri, dintre care șapte sunt rezervate absolvenților de licee militare însă, în cazul în care aceste locuri nu sunt ocupate, ele pot fi redistribuite candidaților civili.

Automatizarea Forțelor Navale Române

Cristina Sîmbeteanu susține că domeniul naval militar devine tot mai atractiv și datorită tehnologiei utilizate. Navele militare folosesc sisteme complexe, iar procesul de modernizare presupune tot mai multă automatizare, digitalizare și chiar integrarea unor tehnologii bazate pe inteligența artificială.

„Prin aceste metode se dorește să se înlăture erorile umane și ca să îi protejeze pe oameni. Pe de altă parte, cred că nu era nici înainte riscant să fii marinar. Când nava este într-o misiune face parte, de regulă, dintr-o grupare, adică nu ești singur în larg și ești supravegheat constant de aliați „, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-eveniment-razboaiele-din-lume-nu-ii-descurajeaza-pe-candidatii-scolii-de-maistri-militari-cat-o-fac-probele-fizice-550375

Ultimă oră

Același autor