7.2 C
Constanța
16 martie, 2026

Farul Constanța: Golgeterul Alexandru Ișfan, MVP în victoria cu Petrolul Ploiești. „Fotbalul e un sport minunat“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Un nou meci foarte bun al lui Alexandru Ișfan în tricoul Farului Constanța, gol și pasă de gol la 2-0 acasă cu Petrolul Ploiești, în prima etapă a turneului play-out! Golgeterul echipei de pe litoral a ajuns la zece goluri și patru pase decisive în cele 31 de meciuri disputate până acum deîn sezonul 2025/2026 al Superligii, doar patru jucători înscriind mai mult decât el în campionat:Jovo Lukic (Universitatea Cluj) – 15 goluri,Alex Dobre (Rapid) – 15,Florin Tănase (FCSB) – 11 șiAndrei Cordea (CFR Cluj) – 11. Fotbalistul „marinarilor“ are parte de o stagiune fantastică, mergându-i din plin pe litoral, după experiențele nereușite pe care le-a avut anterior la alte echipe.„Toate gândurile noastre sunt pentru Pellegrini“ Declarat MVP-ul victoriei cuAlexandru Ișfan a subliniat că reușitele individuale contează foarte mult pentru moralul său. „Mă bucur că la fiecare reușită ajut echipa. Îmi doresc să fiu sănătos, că e foarte important. Iar cu toții, cu suporterii (le mulțumim pentru încurajări) să mergem mai departe. Cu, am obținut o victorie muncită. A fost o duminică frumoasă pentru, cu trei puncte. Dar toate gândurile noastre sunt pentru. Suntem alături de el. Din păcate, a suferit o accidentare și trebuie să ne gândim și la acest lucru, la el. Acest eveniment nefericit ne-a stricat puțin bucuria victoriei, dar, referitor la meci, sunt trei puncte importante. Mergem mai departe și ne concentrăm pe următoarea confruntare. La final, ne dorim să fim în postura de a disputa barajul pentru Europa, dar primul nostru obiectiv e următorul meci“, a declarat golgeterul.„Trebuie să și visăm“ Întrebat dacă se gândește și la echipa națională,Alexandru Ișfan a răspuns pozitiv: „Normal, toți avem niște gânduri mărețe. Trebuie să și visăm, muncim mult în fiecare zi și, într-adevăr, gândurile mele sunt și pentru prima reprezentativă. În continuare, îmi doresc să fiu sănătos și să fiu cu aceleași bucurie și entuziasm la meciuri. Fotbalul e un sport minunat și îmi place acest sentiment. Vreau să continui pe această cale“.Susținerea familiei Și la partida cuPetrolul Ploiești , a avut parte în tribună de susținerea familiei, soția și copilul. „Vin destul de des la meciuri, mă susțin și contează foarte mult. Familia e foarte importantă în viața fiecărui sportiv“, a menționat atacantul.Clasament play-out:

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/sport/farul-constanta-golgeterul-alexandru-isfan-mvp-in-victoria-cu-petrolul-ploiesti-fotbalul-e-un-sport-minunat-galerie-foto-video-931358.html

Ultimă oră

Același autor