6.1 C
Constanța
17 martie, 2026

Ministrul Apărării – „Nu există un risc suplimentar asociat neapărat românilor“

”Am văzut o declaraţie a purtătorului de cuvânt de la Ministerul de Externe iranian, nu de la ministru, nu de la preşedinte. Acel lucru pe care l-am văzut nu făcea referire la ameninţări militare, ci făcea referire la chestiuni de natură juridică şi politică. Eu pot să vă răspund despre aspectele militare, spunându-vă că ceea ce Parlamentul a votat acum o săptămână este un element care sporeşte capacitatea de apărare a României şi care măreşte gradul de descurajare al celor care s-ar uita poate interesaţi să atenteze la siguranţa naţională”, a afirmat ministrul Apărării, Radu Miruţă.

”Din analizele pe care structurile specializate din România le au, nu există un risc suplimentar asociat neapărat românilor. Că există riscuri de, nu ştiu, atacuri teroriste, atentate, undeva în lume unde s-ar afla şi români, se poate întâmpla”, a admis ministrul Apărării.

”Există certitudinea că România deţine o serie de capabilităţi pentru a preveni astfel de eventuale atacuri. Există preocuparea în permanenţă de a creşte gradul de înzestrare al armatei române pentru a fi capabili să descurajăm mai mult. La Comisia de Buget, am propus pentru înzestrarea armatei române o valoare de 38 la sută din întreg bugetul Ministerului Apărării. Mă ocup de un program SAFE, care rulează 21 de programe de înzestare noi, un număr mai mare decât toate programele din ultimii ani”, a adăugat Radu Miruţă.

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/ministrul-apararii-nu-exista-un-risc-suplimentar-asociat-neaparat-romanilor-931402.html

Ultimă oră

Același autor