Un consilier universitar din Germania, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat după ce a fost descoperit că timp de un deceniu a spionat studentele care închiriau camere de la el. Bărbatul instalase camere ascunse în băi și la universitate, înregistrând cel puțin 70 de tinere și strângând mii de imagini compromițătoare.
Într-un apartament cu șapte camere destinat studentelor din primul an, camera era ascunsă într-un adaptor de priză, cu un mesaj fals: „Atenție, dispozitiv de măsurare, vă rugăm să nu îl atingeți! „. Consilierul schimba periodic cardurile de memorie, ilegal, iar materialele filmate includeau fotografii nud și videoclipuri cu acte sexuale.
Spionajul a vizat și universitatea, unde folosea dispozitive pentru a filma sub fustele studentelor. Scandalul a ieșit la iveală după ce o studentă a descoperit camera ascunsă.