18 Mar, 2026 12:08 Ana JĂRLĂIANU ZIUA de Constanta Marime text
Un litigiu privind revendicarea unui imobil, în care este implicată societateaV&A Prodservice SRL , a ajuns în faza de recurs pe rolulCurții de Apel Constanța .Dosarul cu nr., înregistrat inițial laJudecătoria Babadag în data de 12 ianuarie 2022, îi are ca pârâți peUAT Comuna Mihai Bravu ,Primarul comunei Mihai Bravu și Consiliul Local al comunei Mihai Bravu . Reclamanta este societatea comercială menționată, reprezentată prin lichidator judiciarCC Insol SPRL .În primă instanță,Judecătoria Babadag a pronunțat, la data de 7 februarie 2025, hotărârea nr. 94/2025, prin care a respins acțiunea. Instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință în ceea ce priveșteConsiliul Local și Primarul comunei Mihai Bravu , iar acțiunea formulată împotrivaUnității Administrativ-Teritoriale Mihai Bravu a fost respinsă ca nefondată.Decizia a fost atacată cu apel, dosarul fiind înregistrat pe rolulTribunalului Tulcea la data de 9 mai 2025. După mai multe termene și amânări de pronunțare în luna noiembrie 2025, instanța a decis, pe 5 decembrie 2025, respingerea apelului ca nefondat, hotărârea fiind definitivă la nivelul acestei etape procesuale.Ulterior, cauza a fost înaintată în recurs laCurtea de Apel Constanța , unde dosarul a fost înregistrat la data de 17 martie 2026, în cadrul Secției I civile, având același obiect – revendicare imobiliară.Părțile din dosar își păstrează aceleași calități procesuale:V&A Prodservice SRL , prin lichidator judiciar, în calitate de recurent-reclamant, șiUAT Comuna Mihai Bravu ,Primarul și Consiliul Local , în calitate de intimați-pârâți.Până în prezent, pe rolulCurții de Apel Constanța nu au fost stabilite termene de judecată în acest dosar.Motivare ReJust.ro: Conform, societateaV&A Prodservice SRL , prin lichidator judiciar, a solicitat instanței obligarea autorităților din comuna Mihai Bravu să îi lase în proprietate și posesie un teren de 21.980 mp aferent unui fost „complex de vaci” din localitatea Satu Nou, susținând că l-a dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în 1994. De asemenea, firma a cerut rectificarea cărții funciare și radierea dreptului de proprietate al comunei asupra terenului.De cealaltă parte, autoritățile locale au contestat cererea, arătând că societatea nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar asupra construcțiilor, și că terenul aparține comunei, fiind intabulat în cartea funciară.Judecătoria Babadag a respins acțiunea, reținând că primarul și consiliul local nu au capacitate procesuală, iar în privința fondului a concluzionat că societatea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Instanța a arătat că din contractul din 1994 rezultă că au fost vândute doar construcțiile, nu și terenul, iar simpla predare a acestuia sau plata impozitelor nu echivalează cu transferul proprietății.Decizia a fost menținută și în apel deTribunalul Tulcea , care a stabilit că terenul este înscris legal în proprietateacomunei Mihai Bravu și că documentele invocate de firmă nu dovedesc un transfer de proprietate. Instanța a subliniat că predarea terenului a reprezentat doar o situație de fapt (posesie), nu un drept juridic, iar lipsa unui act autentic pentru vânzarea terenului este esențială.În consecință, apelul a fost respins ca nefondat, cauza ajungând ulterior în recurs laCurtea de Apel Constanța .Despre V&A Prodservice SRL SocietateaV&A Prodservice SRL (dizolvată) a fost fondată în anul 1992, a avut sediul în municipiul Constanța, strada Pescarilor nr. 36 și se ocupa de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.Potrivit, asociat unic a fostVerbina Constantin , lichidator a fostCC Insol SPRL și reprezentat lichidator a fostCurutz Corina .Conform, bilanțul în perioada 2018 – 2024 a fost de 0 lei, la niciun angajat.Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe portaljust.ro, termene.ro și rejust.ro. Citește și: Fost angajat al Oil Terminal SA contestă în continuare sancțiunea în instanță! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța după ce a pierdut pe fond