10.1 C
Constanța
18 martie, 2026

Concentraţii mai mari de cocaină şi ketamină în apele uzate din Europa (studiu) – Observator Constanța

Studiul reflectă „unal consumului de droguri care este atât generalizat, cât şi variat şi în continuă evoluţie „, a explicat într-un comunicat Lorraine Nolan, directoarea Agenţiei Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA, fostă EMCDDA), care a realizat acest proiect în colaborare cu reţeaua de cercetători Score.

Au fost prelevateprobe zilnice de ape uzate municipale pe o perioadă de o săptămână, între martie şi mai 2025, în zonele de captare ale staţiilor de epurare din 115 oraşe din 25 de ţări (23 de ţări din Uniunea Europeană, Norvegia şi Turcia).

Aceste eşantioane de apă uzată provenite de la 72 de milioane de persoane au fost analizate pentru detectarea urmelor de ketamină, cocaină, MDMA, metamfetamină, amfetamină şi canabis.

Deşi prezenţa în apele uzate a ultimelor trei substanţe a variat de la un oraş la altul, cea a ketaminei a înregistrat anul trecut o creştere în majoritatea oraşelor.

Concentraţia totală de ketamină a crescut cu aproape 41% între 2024 şi 2025, iar cele mai ridicate niveluri au fost observate în oraşele belgiene, germane şi olandeze studiate.

În ceea ce priveşte cocaina, prezenţa acesteia în apele uzate a crescut, de asemenea, cu 22% în 2025, şi rămâne ridicată în oraşele din Europa de Vest şi Europa de Sud, conform raportului, „în special în Belgia, Spania şi Ţările de Jos, deşi s-au găsit urme în majoritatea oraşelor din Europa de Est „.

În schimb, în ceea ce priveşte MDMA, majoritatea localităţilor au semnalat o scădere a cantităţilor detectate, între 2024 şi 2025. Această scădere a fost cea mai pronunţată în apele uzate din oraşele din Germania, Austria şi Slovenia şi este ‘mai semnificativă comparativ cu cea observată în 2020, când aproape jumătate dintre oraşe au semnalat scăderi în timpul închiderii localurilor de noapte asociată COVID-19’, au explicat autorii.

apelor uzate permite, de asemenea, detectarea fluctuaţiilor în consumul săptămânal de droguri: astfel, în trei dintre cele patru oraşe studiate, urmele de benzoilecgonină (principalul metabolit al cocainei) şi de MDMA din apele uzate sunt mai ridicate în weekend (de vineri până luni) comparativ cu restul săptămânii.

Sursa: Agerpres

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/03/18/concentratii-mai-mari-de-cocaina-si-ketamina-in-apele-uzate-din-europa-studiu/

Ultimă oră

Același autor