Am aflat cu adâncă întristare de tragicul accident naval petrecut în portul Midia, județul Constanța, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața.În aceste momente de grea încercare, adresăm sincere condoleanțe familiilor îndoliate şi ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască mângâiere și pace sufletească.Cu speranță în iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos, înălțăm rugăciuni ca El să odihnească sufletele celor adormiți întru nădejdea Învierii, așezându-i împreună cu drepții în lumina și pacea Împărăției cerurilor“ – a transmis Patriarhul Daniel