Peste 2.500 de militari din România și alte 12 țări participă cu 48 de nave și ambarcațiuni, 64 de vehicule de luptă, 10 aeronave și 10 sisteme autonome fără pilot participă la exercițiulSea Shield 2026 , organizat în perioada23 martie – 3 aprilie , anunță Forțele Navale Române.
România participă la acest exercițiu cu aproximativ 1.500 de militari și cu 33 de nave și ambarcațiuni maritime și fluviale (printre care și trei fregate, două nave purtătoare de rachete, un dragor maritim, un vânător de mine, un monitor, două vedete blindate și patru vedete fluviale), 14 vehicule de luptă, patru sisteme autonome fără pilot și două elicoptere navalizate, conform sursei citate.
Cele două săptămâni vor cuprinde secvențe de instruire în cadru național, interinstituțional și multinațional, iar activitățile vor acoperi toate mediile de acțiune – maritim, fluvial, lagunar, subacvatic, terestru și aerian, și vor include scenarii complexe adaptate provocărilor actuale de securitate, conform sursei citate.
Vor lua parte peste 2.500 de militari din România și din alte 12 state partenere (Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia), cu 48 de nave și ambarcațiuni, 64 de vehicule de luptă, 10 aeronave și 10 sisteme autonome fără pilot.
„SEA SHIELD este coordonat anual de Comandamentul Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” și are ca scop creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, într-un cadru multinațional întrunit, cu participarea tuturor categoriilor de forțe ale Armatei României, precum și optimizarea efortului instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Prin desfășurarea acestui exercițiu, structurile naționale și aliate își vor consolida procedurile de acțiune în comun și relațiile de cooperare, în vederea menținerii unui climat de securitate stabil în regiunea Mării Negre și pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice”, precizează Forțele Navale Române.