Lidl România invită clienții să se alăture colectei de alimente din magazinele sale, în perioada 20-22 martie |

Lidl România, în parteneriat cu Federația Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a paisprezecea colectă de alimente, un demers care aduce mai multă speranță în comunitățile vulnerabile. În preajma sărbătorilor de Paște, între 20 și 22 martie 2026, clienții pot dona alimente neperisabile în magazinele Lidl din toată țara. La ultima ediție, în decembrie, clienții Lidl au donat o cantitate record de 429,8 de tone de alimente, iar din 2019 și până în prezent donațiile din cadrul colectei au depășit 1.571,7 tone de alimente.

Colecta de alimente se organizează de două ori pe an, înaintea sărbătorilor de Paște și Crăciun, momente în care lipsurile sunt resimțite cel mai puternic de cei aflați în dificultate. Prin această inițiativă, Lidl România îi invită pe clienți să fie parte dintr-un gest de solidaritate și să susțină comunitățile locale vulnerabile, prin donarea de alimente care ajung la persoanele și familiile pentru care sprijinul comunității contează cel mai mult.

Înaintea sărbătorilor pascale, între 20 și 22 martie, clienții pot dona produse alimentare neperisabile în cutiile special amenajate la ieșirea din magazine, după casele de marcat. Acestea sunt amplasate cu sprijinul FEPRA, partenerul Lidl pentru managementul ambalajelor. Alimentele donate vor fi preluate de Băncile pentru Alimente și distribuite către ONG-urile partenere, care sprijină persoane vulnerabile din cămine de bătrâni, centre de plasament pentru minori, cantine sociale sau centre pentru persoane fără adăpost, precum și persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, copii și adulți care trăiesc în sărăcie.

Implicarea clienților, a voluntarilor și a partenerilor a transformat această inițiativă într-un gest de solidaritate care a crescut de la o ediție la alta la nivel național. Colecta de Crăciun desfășurată în 2025 cu sprijinul a 5.600 de voluntari ai Băncilor pentru Alimente, a generat rezultate remarcabile în magazinele Lidl: 429,8 de tone de alimente donate, echivalentul a 859.640 de porții de hrană, care au ajuns la peste 56.772 de copii, vârstnici, familii aflate în dificultate sau persoane cu dizabilități, prin intermediul a 262 de organizații neguvernamentale. În cele treisprezece ediții ale colectei de alimente, derulate din 2019 și până în prezent, clienții Lidl au donat peste 1.571,7 tone de alimente.

La această ediție participă, la fel ca în ultimii ani, toate cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente din orașele București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați. În calitate de partener fondator al Băncii pentru Alimente din România, Lidl România susține constant misiunea acestora de sprijinire a comunităților vulnerabile și de combatere a risipei alimentare. De la începutul colaborării, Lidl România a contribuit financiar la crearea, funcționarea și dezvoltarea rețelei cu peste 5,2 milioane de euro și a sprijinit redistribuirea a peste 3.840 de tone de produse.

Sursa: https://www.svnews.ro/lidl-romania-invita-clientii-sa-se-alature-colectei-de-alimente-din-magazinele-sale-in-perioada-20-22-martie/524436/

Ultimă oră

Același autor