Editorial: Ar merita și Alexandru Ișfan, de la Farul Constanța, o șansă la echipa națională!

20 Mar, 2026 17:00 Marian BOCAI ZIUA de Constanta Marime text

Am așteptat cu interes, dar și cu un dram de speranță, anunțarea lotului echipei naționale de fotbal a României pentru play-off-ul Campionatului Mondial din 2026, prima partidă a tricolorilor, din semifinală, fiind cu Turcia, în deplasare, joi, 26 martie 2026. De ce și cu un dram de speranță? Pentru că mi-aș fi dorit ca pe lista celor 26 de convocați (12 jucători care evoluează la cluburi din străinătate și 14 fotbaliști din Superligă) să se afle și Alexandru Ișfan , atacantulFarului Constanța , fotbalist aflat în mare formă în această perioadă și care, până acum, în tricoul alb-albastru al „marinarilor“, face sezonul carierei!În vârstă de 26 de ani,se numără printre bomberii Superligii, cu zece goluri (două din penalty) și patru pase decisive până acum în sezonul 2025/2026 al Superligii. Golgeterul actual al Farului, atacantul se află pe locul cinci în clasamentul golgeterilor din campionat, fiind depășit doar deJovo Lukic (Universitatea Cluj ) – 16 goluri,Alex Dobre () – 15,Florin Tănase () – 11 șiAndrei Cordea () – 11.În condițiile în care, pentru meciul cu Turcia, Naționala se confruntă cu mai multe probleme în compartimentul ofensiv,Denis Drăguș fiind suspendat, iarDenis Alibec șiLouis Munteanu – accidentați, mi-ar fi plăcut să fie oprit în lot șiAlexandru Ișfan , având în vedere perioada excelentă pe care o străbate. De curând, luna trecută, după victoriacu(3-1), în care, printre altele, Ișfan a reușit un gol foarte frumos și a dat o pasă decisivă, fiind declarat cel mai bun jucător de pe teren, fostul mare internațional român Ilie Dumitrescu făcuse referire la golgeterul Farului ca un posibil convocat pentru barajul cu Turcia.Astăzi, 20 martie 2026, s-a anunțat lotul, iar, ca atacanți, au fost selecționațiDaniel Bîrligea (, 7 selecții / 2 goluri),David Miculescu (, 6 / 0) șiMarius Coman (,0/0).Acesta este lotul, nimic de zis, însă, după părerea mea, merită șiAlexandru Ișfan o șansă la echipa națională. Îmi închipui că este pe radarul staff-ului tehnic al reprezentativei tricolore, iar eu spun că, dacă va continua seria golurilor și a jocurilor reușite, ar merita să ajungă în cercul primei selecționate. El a fost și pe Naționala Under-21, unde are șapte selecții, și mărturisesc că e un fotbalist al cărui stil de joc îmi place mult pentru un atacant. Înalt, puternic, rapid, poate juca atât vârf central, dar și extremă sau chiar mijlocaș ofensiv. Nu îi sunt străine nici execuțiile frumoase la goluri și e și altruist, oferindu-le pase decisive colegilor.În plus, din ce l-am văzut și am dialogat cu el la conferințele de presă ale Farului, e un băiat de caracter, binecrescut, modest și politicos. La locul lui. Familist, își vede serios de fotbal și joacă cu zâmbetul pe buze, bucurându-se din plin de ce i se întâmplă acum, atât de frumos, pe teren.Ce renaștere fotbalistică areAlexandru Ișfan , după experiențele nereușite de la ultimele sale echipe. Înainte să vină la(în vara anului trecut), avea 18 goluri și 11 pase decisive în 206 de partide disputate în cariera sa de la seniori, iar de atunci și până acum, în cele 30 de meciuri jucate în stagiunea 2025/2026 a Superligii, sub comanda luiIanis Zicu și a staff-ului său, are deja, cum am menționat mai sus, 10 goluri și patru pase de gol! Un progres incredibil, care îmi doresc să aibă finalitate și prin convocarea la echipa națională, oricare ar fi acțiunea tricoloră.Citește și: Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru play-off-ul Campionatului Mondial din 2026. Joi, 26 martie, semifinala cu Turcia

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/editorial/editorial-ar-merita-si-alexandru-isfan-de-la-farul-constanta-o-sansa-la-echipa-nationala-931944.html

Ultimă oră

Același autor