CSM amenință Guvernul că va susține orice demers juridic pentru ca banii datorați magistraților să fie plătiți

Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că va iniţia el însuşi şi, respectiv, va susţine orice demers al celorlate instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti în realizarea efectivă a drepturilor obţinute de magistraţi. Anunţul vine după ce banii pentru finanţarea pachetului social propus de PSD ar urma să fie obţinuţi, conform premierului Ilie Bolojan, prin reducerea sumelor alocate achitării unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe judecătoreşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat deja, joi seară, că executarea hotărârilor judecătoreşti nu este opţională şi nu poate fi amânată sau reinterpretată. ÎCCJ solicită Guvernului încetarea practicilor de reeşalonare unilaterală şi menţionează că, în absenţa unor măsuri conforme cu legea, vor fi iniţiate toate demersurile legale necesare, inclusiv o acţiune în justiţie pentru obligarea Executivului să asigure sumele în vederea executării obligaţiilor exigibile.

„În urma negocierilor politice pentru alocarea sumelor bugetare alocate anului 2026, coaliţia de guvernare a decis modificarea bugetelor instanţelor şi parchetelor, din care au fost scăzute considerabil sumele reprezentând arierate provenite din neplata drepturilor salariale restante, calculate greşit în ultimii ani, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive. În repetate rânduri, pe parcursul ultimilor 5 ani, puterea executivă în calitate de debitor a decis unilateral eşalonarea sumelor de plată, iar ulterior, ca urmare a neexecutării inclusiv a obligaţiilor asumate prin eşalonare, a decis noi reeşalonări succesive”, remarcă CSM, potrivit news.ro.

Conform instituţiei, aceste demersuri nelegale realizate chiar de către debitorul obligaţiilor de plată au atins apogeul în ultimii doi ani, nefiind deloc alocate sume de la bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar aceste drepturi sunt amânate la plată, din nou, inclusiv pentru anul 2026.

Totodată, CSM notează că instanţele europene, respectiv Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au stabilit în jurisprudenţa constantă că guvernele pot eşalona sume de bani reprezentând debite, însă nu le pot reeşalona, ajungându-se astfel la pierderea chiar a esenţei drepturilor, acestea reprezentând „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

„Procedând la o nouă diminuare a bugetului alocat plăţii acestor datorii, Guvernul nu doar că şi-a încălcat propria decizie anterioară, dar a acţionat cu lipsă de loialitate între autorităţile statului, înfrângând predictibilitatea propriei norme, precum şi obligaţia generală de a respecta şi executa hotărâri judecătoreşti definitive, principiu imuabil al statului de drept”, consideră CSM.

Conform instituţiei, una dintre consecinţe este crearea unei situaţii mai grave decât cea anterioară pentru bugetul de stat, generând astfel obligaţii suplimentare de plată pentru perioadele următoare, având în vedere că sumele restante sunt purtătoare de accesorii, respectiv dobândă legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie, care în unele situaţii deja au depăşit debitul principal.

În opinia reprezentanţilor CSM, ca principiu, amânarea perpetuă a plăţilor lipseşte de efect hotărârile judecătoreşti definitive şi induce opiniei publice ideea potrivit căreia respectarea acestora ar putea fi considerată facultativă, contrar ordinii constituţionale. „Iar, pe de altă parte, realocarea sumelor de la capitolul Justiţie şi repartizarea acestora unor primării, care nu se mai pot finanţa, este edificatoare în ceea ce priveşte locul justiţiei în mentalitatea liderilor coaliţiei de guvernare”, afirmă CSM.

În consecinţă, Consiliul anunţă că va iniţia el însuşi şi, respectiv, va susţine orice demers al celorlate instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti în realizarea efectivă a drepturilor obţinute de magistraţi, în conformitate cu atribuţiile conferite de Constituţie şi de lege.

Comisiile de buget-finanțate au adoptat, joi, un amendament depus de PSD la Legea Bugetului pe 2026, în variantă modificată și agreată în coaliție privind ajutoarele pentru pensionari și persoane vulnerabile, care are ca sursa de finanțare 1,1 miliarde de lei care nu va mai fi alocat ÎCCJ pentru plata unor salarii restante câștigate în instanță în urmă cu mai mulți ani.

„Ținând cont de situația bugetară de criza care ține de războiul din Golf și de tot contextul în are ne găsim, s-a găsit o formulă prin care propunerea legatp de pachetul social să fie susținută de coaliție. Aveam două posibilități, prima să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului am decis să reducem componenta de cheltuieli care țineam de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practică amânarea acestora în anii următori”, a declarat Ilie Bolojan, după ședința coaliției de la Parlament, citează digi24.ro .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/csm-ameninta-guvernul-ca-va-sustine-orice-demers-juridic-pentru-ca-banii-datorati-magistratilor-sa-fie-platiti-653090?z=l

Ultimă oră

Același autor