Bunuri contrafăcute în valoare de peste 900 de mii de lei, descoperite de inspectorii vamali constănțeni

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit un transport semnificativ de bunuri suspecte de contrafacere, cu o valoare estimată la peste 905.000 lei, într-un container sosit din China.

„Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București, acționând în baza atribuțiilor de serviciu, au descoperit în cadrul efectuării controlului fizic 76 bucăți jante auto inscripționate cu mărcile BMW și AUDI și 525 perechi de încălțăminte sport inscripționate cu marca AIR Jordan-Nike. Mărfurile sustrase de la controlul vamal au fost descoperite într-un container sosit din China având ca destinație o societate comercială cu sediul în Voluntari-Ilfov și sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mărcile menționate”, precizează un comunicat al Autorității Vamale Române.

Valoarea totală a acestora, în situația în care ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 905.000 lei, la care se adaugă și drepturile vamale aferente în cuantum de 427.900 lei.

Bunurile în discuție au fost reținute de către lucrătorii vamali din cadrul BVF Constanța Sud, urmând a fi supuse prevederilor legale.

Sursa: https://www.telegrafonline.ro/bunuri-contrafacute-in-valoare-de-peste-900-de-mii-de-lei-descoperite-de-inspectorii-vamali-constanteni

Ultimă oră

Același autor