Conform informațiilor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în autocar se aflau 44 de pasageri. Unul dintre aceștia a fost proiectat în afara vehiculului în momentul răsturnării și a fost strivit de autocar, fiind declarat decedat la fața locului. Alte 14 persoane au suferit răni și au fost transportate la spital, toate fiind conștiente.
Din primele cercetări reiese că autocarul, care circula pe ruta Chișinău – București, s-a răsturnat într-o zonă de drum în aliniament, unde există o diferență de nivel de aproximativ doi metri între carosabil și acostament.
Restul pasagerilor implicați în accident au fost preluați de echipajele ISU și transportați cu microbuze într-o locație apropiată, urmând să fie îmbarcați într-un alt autocar pentru a-și continua călătoria.
Șoferul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.