Cât vor plăti românii pentru carnea de miel, înainte de Paște, după ce prețurile au sărit în aer

Carnea de miel va fi mai scumpă anul acesta de Paște, din cauza creșterii costurilor de producție, avertizează crescătorii de ovine. Un kilogram de carne de miel se vinde acum cu 55-65 de lei, iar în supermarketuri prețurile pot ajunge chiar și la 70 de lei.

Carnea de miel se anunță semnificativ mai scumpă în acest an chiar înainte de sărbătorile pascale. Totul vine pe fondul creșterii accelerate a costurilor de producție. Fermierii se confruntă cu cheltuieli tot mai mari pentru furaje și spun că nu mai fac față scumpirilor.

Mulți fermieri se tem că vor rămâne cu mieii nevânduți, ceea ce le-ar putea aduce pierderi serioase sau chiar faliment.

În aceste zile când toată lumea se gândește la masa de Paște, vin și vești care nu sunt foarte îmbucurătoare, carnea de miel, anul acesta, va ajunge la undeva la 70 de lei.

Toată această situație s-a produs din cauza faptului că costurile de producție sunt foarte ridicate, spun chiar ciobanii, iar pe de altă parte și din cauza războiului din Orient.

Așadar, un miel probabil se va vinde cu o aproximativ 20-25 de lei per kilogram, deci în viu, iar în piețe se va găsi undeva la 50-65 de lei per kilogram și desigur prețurile vor putea ajunge și la 70 de lei per kilogram.

Din păcate, masa de Paște de anul acesta s-ar putea să fie una de lux pentru unii dintre români, scrie realitatea.net .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/cat-vor-plati-romanii-pentru-carnea-de-miel-inainte-de-paste-dupa-ce-preturile-au-sarit-in-aer-653142?z=l

Ultimă oră

Același autor