Costas Kadis, Comisarul European pentru Oceane și Pescuit, a vizitat fabrica tulceană Deltaica și a discutat cu reprezentanții acestei societăți despre investițiile în procesarea peștelui finanțate prin Programul pentru Acvacultură și Pescuit, dar și despre alte proiecte implementate la nivelul județului nostru în domeniul acvaculturii.
Prezent la întâlnirea cu oficialul european, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit despre modul în care a evoluat acest domeniu economic în județul Tulcea ca urmare a implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene.
„Suntem încântați că sunteți astăzi la Tulcea, ținând cont de faptul că județul Tulcea și Delta Dunării au fost beneficiarele mai multor fonduri europene pentru pescuit, acvacultură și procesare pește. Pe POPAM (Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime), din datele pe care le am, au fost atrase 42 milioane de euro și ne bucurăm că veți cunoaște realitățile din Delta Dunării și din județul Tulcea, mai ales dacă luăm în calcul faptul că Tulcea este un județ care are, în acest domeniu, oportunități deosebite.
Sper ca în urma vizitei dumneavoastră să identificăm toate formulele necesare care să ducă la creșterea absorbției în domeniu și să dezvoltăm, în continuare, tot ce înseamnă pescuit, acvacultură și procesare. Această vizită o să vă arate seriozitatea agenților economici care au beneficiat de fonduri europene. Sper ca dumneavoastră, în continuare, să fiți aliatul nostru pentru ceea ce vom dezvolta în această zonă a României, mai ales aici, la noi, la Tulcea, unde este epicentrul acestei zone economice. Noi avem atât zonă maritimă, cât și zonă de ape interioare care sunt propice pentru dezvoltarea acestui segment economic în România“, a transmis, în cadrul întâlnirii, președintele Horia Teodorescu.
„Când îmi organizez aceste misiuni în statele membre, încerc să găsesc cele mai importante arii pentru domeniul meu și cred că aceasta este cea mai importantă zonă pentru România, pentru sectorul pescuit. Vreau să vă asigur că sunt foarte încântat să văd cum au fost investiți banii europeni și țin să vă felicit pe dumneavoastră, dar și autoritățile locale pentru modul în care ați promovat modurile în care pot fi utilizate fondurile europene. Sunt aici pentru a discuta cu autoritățile naționale modul în care putem accelera absorbția fondurilor europene, pentru că sunt sume importante disponibile și trebuie să le folosim în cel mai eficient mod. Sunt foarte mândru de ceea ce am văzut în vizitele făcute: am văzut o relație dintre economia locală și industria procesatoare care implică întreg ecosistemul. Acesta este tipul de relație pe care am dori să o promovăm“, a transmis, în cadrul vizitei oficiale, Costas Kadis, Comisarul European pentru Oceane și Pescuit.