Condamnare cu executare pentru un hoț bine cunoscut de magazinele din municipiul Constanța! Judecătoria a pronunțat recent sentința unui bărbat, într-un dosar penal de furt. Conform datelor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, nu este prima oară când acesta ajunge după gratii, având un întreg istoric infracțional.
Magistrații Judecătoriei Constanța l-au condamnat pe inculpat, în vârstă de 63 de ani, la pedeapsa de un an și două luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în stare de recidivă postexecutorie.
Conform informațiilor din dosar, la data de 22 iunie 2025, în jurul orei 15:50, bărbatul, îmbrăcat cu o geacă, a pătruns în interiorul unui supermarket aflat pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța. Echipa de securitate a spațiului comercial l-a surprins pe bărbat, cu ajutorul sistemului de supraveghere video, în timp ce ascundea pe sub geacă patru pungi de carne și, ulterior, ieșind din magazin fără să plătească produsele.
Șeful echipei de securitate, urmărind scena, a sesizat autoritățile prin apel la 112, la fața locului deplasându-se un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție, care l-a reținut pe hoț, cazul fiind predat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Nu este prima dată când bărbatul a fost prins la furat. Pe portalul instanțelor de judecată acesta apare ca inculpat în mai multe dosare penale ce au ca obiect infracțiunea de furt, iar părțile vătămate sunt diferite societăți comerciale care au sedii și în Constanța. Datele disponibile pe platforma menționată arată că cea mai veche condamnare cu executare a inculpatului este din anul 2016, fiind eliberat din închisoare după doi ani.
De asemenea, în luna februarie a acestui an, tot el a fost condamnat într-un alt dosar de furt, după ce a fost surprins furând mai multe sticle de alcool și mezeluri din două supermarket-uri ce se află pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
Declarațiile inculpatului
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut de fiecare dată vinovăția, explicând și motivul care l-a împins să procedeze astfel.
Pentru faptele care l-au dus după gratii în luna februarie, acesta a declarat că, în perioada 2021–2022, când a săvârșit faptele, locuia în gazdă la un alt bărbat, tată a șase copii, și, neavând bani, a furat alimentele cu intenția de a le oferi celor mici ceva de mâncare.