Posturi eliminate, viitor incert! Reorganizări în primăriile din județul Constanța

În următoarea perioadă, vor avea loc reduceri masive de posturi în administrația locală din județul Constanța. Autoritățile sunt obligate să își reorganizeze structurile până la vară, în baza Ordonanței de Urgență 7 din 2026. Mii de posturi vor dispărea din organigrame, însă autoritățile spun că nu toate înseamnă concedieri. Procesul este în plină desfășurare, iar impactul real asupra angajaților nu este deocamdată clar.

Reprezentanții autorităților locale din județul Constanța au fost convocați, zilele trecute, la Prefectură pentru a discuta aplicarea Ordonanței de Urgență 7/2026 și promovarea proiectelor de hotărâri cu noile organigrame ale unităților administrativ-teritoriale. Datele Prefecturii arată că numărul total de posturi din administrația locală va scădea de la 5.344 anul trecut, la 4.022 în 2026. Aceasta înseamnă o reducere de peste 1.300 de poziții conform organigramei, însă în calcul sunt incluse și posturile vacante, nu doar cele ocupate efectiv.

Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au precizat pentru trustul de presă Cuget Liber – Antena 3 Constanța că ordonanța nu le afectează personalul și nu vor fi reduceri, însă vor avea reorganizare la instituțiile subordonate.

„Putem spune că la nivelul Consiliului Județean Constanța nu va fi nevoie de disponibilizări, fiind suficientă desființarea posturilor vacante. Cu toate acestea, o parte din subordonatele instituției noastre vor intra în reorganizare cu scopul de a eficientiza cheltuielile „, a explicat Ionela Costache, director de cabinet al președintelui CJC.

În schimb, la Primăria Municipiului Constanța, inclusiv în societățile subordonate, este prevăzută desființarea a 29 de posturi.

„Calculele noastre ne arată acum că trebuie să disponibilizăm 29 de persoane. Posturile neocupate se reduc de la sine și după aia ne mai rămân 29 de posturi pe care le vom repartiza în funcție de procentaje. Sunt niște calcule pe care le facem, pe direcții, pe SPIT, ” a explicat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Și administrația din Murfatlar pregătește reducerea a 22 de posturi, dintre care unele sunt deja vacante.

„Noi o să alegem a doua variantă să scădem pe toate liniile. Reducem posturile pe organigramă pentru că avem foarte multe posturi vacante de 3-4 ani. Dar nu vor pleca acasă 22 de persoane, ci doar 4-5. Încă nu știu exact deoarece nu am făcut calculele ” a transmis Gheorghe Cojocaru, primarul orașului Murfatlar.

Termen-limită 16 aprilie pentru noile organigrame în primăriile

La Mangalia, autoritățile spun că se încadrează în numărul de funcționari, dar explică cum vor reorganiza personalul care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi și ce soluție propun consilierilor locali.

„Noi, în prezent, ne încadrăm ca funcționari, însă avem mai mulți angajați contractuali care se ocupă cu întreținerea spatiilor verzi, iar aici depășim. Am o soluție pe care urmează să o discut cu consilierii locali, să o adoptăm printr-o hotărâre. Vrem să înființăm Administrarea Domeniului Public și Privat și astfel se va face transferul funcțiilor contractuale din aparatul propriu al primarului către ADPP „, a spus Paul Foleanu, viceprimar cu atribuții de primar la Mangalia.

În timp ce autoritățile locale din Mangalia caută soluții pentru reorganizarea personalului, administrația publică din Techirghiol anunță că se încadrează în schema de personal, fără să fie necesare disponibilizări.

„Nu suntem în situația în care să avem oameni care să plece acasă. Cumva ne vom încadra pe numărul maxim de posturi. Concluzia este că noi suntem într-o situație fericită deoarece de-a lungul anilor am tot făcut reorganizări ale aparatului propriu al primarului și iată că suntem în situația în care nu avem probleme privind plecarea unui funcționar public din primărie. Sper să nu mai apară alte modificări sau alte informări, dar pe informațiile pe care le avem oficiale nu suntem în situația în care să dăm pe cineva afară ” a declarat Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-politica-administratie-posturi-eliminate-viitor-incert-reorganizari-in-primariile-din-judetul-constanta-551062

Ultimă oră

Același autor