VIDEO: Berceni, poveste de groază. Comuna prahoveană îngropată în gunoaie – PHonline.ro

La doi pași de Ploiești, găsim una dintre cele mai urâte și mizerabile zone din Prahova. Satul Moara Nouă, aflat în componența comunei Berceni, arată ca un adevărat ghetou. Plin de gunoaie, abandonat efectiv de primăria condusă de Cosmina Pandele (PNL).

Reporterul phonline.ro a mers la Moara Nouă, iar imaginile surprinse sunt de-a dreptul înfiorătoare.

Mormane de gunoaie zac abandonate la marginea localității, drumurile sunt neîngrijite, iar pe terenurile din apropiere sunt tot felul de deșeuri din plastic lăsate acolo sau aduse de vânt.

Tot de groază a fost concluzia controlului Curții de Conturi la Primăria Berceni, care a generat un scandal național.

În urma verificărilor, au fost descoperite sume mari cheltuite pe bilete de avion și decont carburanți pentru care Primăria Berceni n-a putut oferi justificare.

Auditorii au stabilit că alimentările de carburant pentru care s-au folosit cardurile primăriei au fost efectuate în perioada sărbătorilor de iarnă la benzinării din Sighetu Marmației, dar și din Arad, Timiș, Sibiu, Constanța, Giurgiu sau Vrancea.

Sursa: https://phonline.ro/video-berceni-poveste-de-groaza-comuna-prahoveana-ingropata-in-gunoaie/

Ultimă oră

Același autor