Moarte misterioasă în Brăila. Un tânăr de 26 de ani a fost găsit fără suflare în casa unui prieten, iar circumstanțele în care s-a produs decesul sunt, deocamdată, neclare. Polițiștii au început o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat cu băiatul și cum a ajuns în locuință.
Alarma a fost dată după ce tânărul fusese dat dispărut de aproximativ cinci zile. Familia a observat că nu a mai ajuns acasă și nu a mai avut nicio activitate în mediul online, lucru neobișnuit pentru el. În cele din urmă, un mesaj anonim a ajuns la poliție și a condus anchetatorii către locuința în care a fost făcută descoperirea.
Tânărul fusese dat dispărut
La fața locului au intervenit rapid echipaje de poliție, criminaliști, jandarmi, dar și procurori din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care au început imediat cercetările. Aceștia au strâns probe și au discutat cu persoanele care l-au văzut ultima dată în viață, încercând să refacă firul evenimentelor.
Primele ipoteze au indicat o posibilă supradoză, însă familia tânărului respinge această variantă și aduce acuzații grave. Rudele susțin că acesta s-ar fi aflat în locuință de mai multe zile și că proprietarul imobilului, alături de care ar fi consumat droguri în trecut, ar fi știut ce s-a întâmplat, fără să anunțe autoritățile sau familia.
Mai mult, apropiații cred că bărbatul ar putea avea o implicare directă în moartea tânărului, motiv pentru care cer o anchetă amănunțită. Proprietarul locuinței a fost identificat și adus pentru audieri, urmând să ofere explicații în fața anchetatorilor.
În acest moment, investigația este în plină desfășurare, iar oamenii legii încearcă să stabilească dacă este vorba despre un accident cauzat de consumul de substanțe interzise sau despre o posibilă faptă penală. Rezultatele autopsiei și ale analizelor vor fi esențiale pentru clarificarea acestui caz, potrivit cancan .