Președintele CJ Constanța, Florin Mitroi, anunță începerea lucrărilor de reabilitare a Muzeului de Istorie Constanța

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța a anunțat că a început reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, un proiect major pentru județul nostru, în valoare de peste 36 milioane de lei, finanțat din fonduri europene.

„Nu restaurăm doar un muzeu. Redăm Constanței o parte din sufletul ei. Este un proiect esențial pentru identitatea județului nostru. Investim nu doar în restaurarea unei clădiri de patrimoniu, investim în viitorul comunității. Ne dorim să redăm constănțenilor și turiștilor un spațiu modern, sigur, atractiv, care să pună în valoare istoria și cultura Dobrogei. Vom urmări îndeaproape fiecare etapă a lucrărilor,“ , a declarat președintele Consiliul Județean Constanța, Florin Mitroi.

Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța

Lucrările au început în luna ianuarie 2026 și se vor desfășura pe o perioadă de 24 de luni. Până acum au fost realizate: organizarea șantierului; dezafectări la mansardă; demontarea instalațiilor electrice, termice și sanitare; și lucrări pentru impermeabilizarea solului.

Președintele CJC, a participat la evenimentul dedicat Zilei Poliției Române, ce a avut loc la Cazinoul din Constanța. Cu acest prilej, președintele Florin Mitroi, le-a transmis polițiștilor un mesaj de mulțumire:

Florin Mitroi, alături de reprezentanții Poliției Române

„Vreau să vă mulțumesc în numele tuturor cetățenilor județului Constanța pentru implicarea, determinarea, devotamentul și jertfa pe care o demonstrați, fiind alături de cetățeni zi de zi, ceas de ceas” , a declarat Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Ziua Poliției Române este celebrată anual pe 25 martie, iar în 2026, instituția marchează 204 ani de la momentul considerat începutul organizării moderne a structurilor de ordine, din 1822.

Președintele CJ Constanța, Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța își reafirmă sprijinul și rămâne un partener de încredere al Poliției Române, contribuind activ la consolidarea unui climat de siguranță și încredere pentru toți cetățenii județului.

În municipiul Constanța, primarul Vergil Chițac a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”.

„Investițiile în educație sunt investiții în viitorul comunității noastre. Ne dorim ca fiecare copil din Constanța să beneficieze de condiții moderne și sigure, iar finalizarea acestui proiect reprezintă un pas important în această direcție” , a declarat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Proiectul a presupus o intervenție majoră asupra structurii și dotărilor unității de învățământ, principalele lucrări au fost:

Eficiență energetică ridicată:- termoizolarea pereților exteriori și a aticului cu vată minerală bazaltică de 15 cm;- izolarea soclului clădirii cu polistiren extrudat de 10 cm și refacerea hidroizolației perimetrale;- înlocuirea tâmplăriei exterioare (uși și ferestre) cu sisteme performante din PVC, cu geam tripan.

Siguranță și accesibilitate:- instalarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități;- construcția unei scări exterioare pe structură metalică, destinată evacuării rapide a persoanelor de la etajele 1 și 2, în caz de urgență;- realizarea reparațiilor la elementele structurale, conform expertizei tehnice.

Modernizare interioară și infrastructură:- reabilitarea terasei și a sistemului de colectare a apelor meteorice;- refacerea completă a finisajelor interioare și montarea de tavane false pentru mascarea noilor instalații;- modernizarea integrală a instalațiilor electrice, sanitare și termice.

Facilități noi:- amenajarea spațiilor de triaj și a unui cabinet medical modernizat;- montarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice, susținând mobilitatea urbană durabilă.

Proiectul este finanțat din fonduri europene și reflectă angajamentul administrației publice locale de a transforma infrastructura educațională a municipiului Constanța.

Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor„ din Constanța

În această săptămână, primarul Vergil Chițac a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 43 „Ferdinand”.

Investiția vizează consolidarea seismică a clădirii, creșterea eficienței energetice, precum și reabilitarea și modernizarea integrală a unității de învățământ, în beneficiul elevilor și al comunității locale.

Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni, calculată de la data emiterii ordinului de începere.

Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand„

Principalele intervenții includ:- izolarea termică a pereților exteriori și înlocuirea tâmplăriei, pentru reducerea consumului de energie;- consolidarea clădirii, în conformitate cu standardele actuale de siguranță seismică;- asigurarea accesului pentru persoanele cu dizabilități, precum și implementarea unor măsuri de dezvoltare durabilă;- modernizarea sistemului de iluminat interior;- îmbunătățirea instalațiilor termice și sanitare;- înlocuirea instalației electrice și realizarea altor lucrări necesare.

Proiectul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, prin Programul National de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, precum și din fonduri de la bugetul local.

În comuna Cuza Vodă, administrația locală a reluat lucrările la noua Grădiniță cu program prelungit. ,,Lucrările au fost demarate în luna octombrie, însă pe perioada iernii acestea au fost sistate. Acum le-am reluat și deja a fost finalizată fundația,” a anunțat primarul Viorel Dulgheru.

Primăria comunei Cuza Vodă

Proiectul ,,Construcție grădiniță cu orar prelungit în localitatea Cuza Vodă,” este finanțat prin PNDL și are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei. Clădirea va avea cinci săli de clase și va găzdui 120 de copii.

În localitate continuă și Programul Național „Masă sănătoasă“. Administrația locală a anunțat că a fost atribuit contractul de «Prestări servicii de catering în vederea acordării unui suport alimentar – tip sandvici, inclusiv fruct – pentru preșcolarii și elevii din cadrul Scolii Gimnaziale nr. 1 Cuza Vodă. Astfel că, în acest moment, toți cei 545 de copii primesc zilnic câte un pachet.

Proiectul de înființare a rețelei de distribuție gaze naturale a fost reluat. ,,A fost desemnat câștigătorul licitației, iar după Paște vom începe lucrările. Proiectul prevede branșamente pentru 1071 consumatori casnici, 25 societăți comerciale și 7 societăți administrative și social culturale; de pe raza localității Cuza Vodă,” a precizat primarul Viorel Dulgheru.

În localitatea Cuza Vodă se lucrează și la proiectul privind execuția și montajul celor două stații de încărcare electrică: ,,În prezent au fost finalizate toate procedurile și suntem în curs de avizare Enel. Contractul este finanțat prin Componenta PNRR I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde puncte de reîncărcare vehicule electrice obiectivul de investiții” Asigurarea Infrastructurii TIC (Sisteme Inteligente de Management Local) la nivelul comunei Cuza Vodă.

Cele două stații de încărcare vor fi montate în spații special amenajate pe străzile Vișinului și Castanului. Aceste stații ne sunt utile mai ales pentru încărcarea noului microbuz electric pe care l-am primit de la Consiliul Județean Constanța și îl folosim la transportul elevilor.” a reamintit primarul Viorel Dulgheru.

În paralel, a fost depus dosarul pentru obținerea unei finanțări, prin Programul Național de Consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru reabilitarea și supraetajarea Școlii Generale din Cuza Vodă. Ne dorim să extindem unitatea de învățământ cu încă patru săli de clasă,” a concuzionat primarul localității Cuza Vodă.

În comuna Mereni, primarul Dumitru Guriță a anunțat că sunt în plină desfășurare lucrările de reabilitare a Casei Agronomului din satul Osmancea. Finanțarea, în valoare de aproximativ 850.000 de lei, este asigurată prin PNRR.,,Ne dorim ca dintr-o clădire abandonată și distrusă să facem o locație utilă și modernă. Intenționăm ca aici să înființăm un cabinet medical și o farmacie. Iar în cealaltă jumătate de clădire, să amenajăm o locuință de serviciu pentru medici sau profesori,” a subliniat primarul localității Mereni, Dumitru Guriță.

Primăria localității Dereni

În localitate au fost reluate și lucrările de asfaltare. Administrația locală a accesat proiectul „Modernizare infrastructură rutieră în localitatea Mereni – 4.914 km”.

Investiția, este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea inițială este de 3,8 milioane lei, însă am făcut o solicitare de majorare. În proiect sunt prinse 22 de străzi iar pe șapte dintre ele, a fost deja turnat primul strat de asfalt. Aceasta nu este prima investiție semnificativă în infrastructura rutieră din Mereni. Un alt proiect de modernizare a drumurilor a fost implementat, fiind deja asfaltate patru străzi pe o distanță de peste 2 km, tot prin fonduri guvernamentale obținute prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny,” a completat primarul localității Mereni.

Administrația locală intenționează ca din buget propriu să reabiliteze sistemul de alimentare cu apă de pe două străzi principale, care, în prezent nu funcționează, și, tot din buget propriu, se dorește ca la vară, după încheierea anului școlar să fie reabilitată Grădinița din Mereni, în care își desfășoară activitatea 110 copii.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/presedintele-cj-constanta-florin-mitroi-anunta-inceperea-lucrarilor-de-reabilitare-a-muzeului-de-istorie-constanta-653643/

Ultimă oră

Același autor