Astăzi, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Boboc Ioaneta Nicoleta, în vârstă de 17 ani, din municipiul Medgidia.
Potrivit oamenilor legii, minora a plecat în aceeași zi, în jurul orei 13.30, din Centrul de Plasament Ovidiu, unde este instituționalizată, și nu a revenit până în prezent. Aceasta este cunoscută pentru plecări voluntare repetate.